V-ati saturat sa va cautati telefonul mobil pe care l-ati uitat cine stie unde? Ei bine, pe acesta n-o sa-l pierdeti niciodata, spune o companie olandeza.
Avand sapte metri lungime si 2,5 inaltime si greutatea unui elefant mic, cel mai mare telefon din lume certificat de Cartea Recordurilor a fost pus la dispozitia curiosilor, desi aparatul a fost construit in 1998 de catre o companie de asigurari din Olanda. Receptorul, cel care are lungimea respectiva, sta pe o furca de sase metri. Dar nu sta degeaba, pentru ca uriasul telefon, care are un design clasic, functioneaza perfect. Guiness a facut precizarea ca a trebuit sa se apeleze la o macara pentru a ridica enormul receptor, astfel ca sa se constate ca aparatul functioneaza si recordul sa fie autentificat. La polul opus, Guiness reaminteste ca cel mai mic telefon functional din lume a fost creat in 1996, in Statele Unite. Aparatul masoara cinci centimetri in lungime si doi in latime.