AcasăPoliticaSedinta Biroului Permanent in cazul Corlatean, reprogramata

Sedinta Biroului Permanent in cazul Corlatean, reprogramata

Calin Popescu Tariceanu

Desi s-a intrunit, in prima parte a acestei zile, cu intentia de a analiza solicitarea DNA privindu-l pe senatorul Corlatean, sedinta Biroului Permanent al Senatului nu s-a putut desfasura. totul, avand in vedere ca nu a fost indeplinit cvorumul.

Calin Popescu Tariceanu

Ar fi trebuit sa fie prezenti minimum sapte senatori, in conditiile in care la intrunirea Biroului permanent (BP) au fost dosar sase membri de la nivelul conducerii Camerei Superioare a Parlamentului. Drept urmare, sedinta s-a amanat. Precizarea in aceast sens a fost facuta, in urma cu doar cateva minute, chiar de catre presedintele Senatului, care a anuntat, totodata, faptul ca aceasta sedinta a BP a fost reprogramata pentru luni, in jurul pranzului.

 

Daniel Baluta

Cat priveste o posibila explicatie pentru aceasta situatie, Calin Popescu Tariceanu a mentionat faptul ca a fost vorba despre o convocare „de pe o zi pe alta”, drept urmare se prea poate ca membrii acestui for, aflati in teritoriu, sa nu fi putut ajunge in timp la Parlament.

Va reamintim ca deunazi a ajuns la Senat o cerere prin care DNA-ul cere aviz in vederea urmaririi penale a senatorului PSD Titus Corlatena, fost ministru de Externe. Cererea vizeaza suspiciuni de „abuz in serviciu, cu obtinere de foloase necuvenite pentru altul” si ” impiedicarea exercitarii drepturilor electorale”, in privinta votului din Diaspora, de la alegerile prezidentiale din toamna lui 2014, moment la care Corlatean se afla in fruntea MAE.

author avatar
Cristina Stefan
90 afisari

Ultimele știri

După un an de scumpiri, românii mai primesc o lovitură! Ce prețuri vor crește de la 1 ianuarie 2026

Anul 2026 va aduce o serie de scumpiri începând cu 1 ianuarie, în urma măsurilor fiscale și a majorărilor de taxe și impozite adoptate...

Donald Trump îi elogiază pe români în faţa premierului maghiar: „Îmi plac românii, cred că sunt un popor grozav”

Președintele american Donald Trump a vorbit, vineri, despre decizia Administraţiei americane de a reduce numărul militarilor din trupele NATO de la baza Mihail Kogălniceanu...
spot_img