AcasăNewsBlindatele SUA, huiduite la intrarea in Republica Moldova

Blindatele SUA, huiduite la intrarea in Republica Moldova

Oamenii socialistului prorus Igor Dodon au vrut sa opreasca armata lui Obama

Militari ai Armatei Nationale a Republicii Moldova si ai Statelor Unite participa, incepand de ieri si pana la 20 mai, la exercitiul „Dragon Pioneer 2016”, desfasurat, in premiera, in Republica Moldova. Ieri dimineata, coloanele americane au fost intampinate cu proteste de catre membri ai partidului socialistului prorus Igor Dodon.

Oamenii socialistului prorus Igor Dodon au vrut sa opreasca armata lui Obama

Opozitia pro-rusa avertizase anterior ca va protesta fata de exercitiile militare, informeaza Radio Chisinau. Ieri dimineata, autovehiculele americane au intrat in Republica Moldova, ele fiind intampinate de protestatari din partidul socialistului prorus Igor Dodon. S-a intamplat imediat dupa ce militarii americani au trecut frontiera prin punctul vamal Sculeni. Un alt grup de manifestanti i-au intampinat cu lozinci de ”Bun venit!”, informeaza deschide.md. Dupa ce le-au fost perfectate actele, militarii americani si-au inceput deplasarea spre prima destinatie – Negresti. Un grup de socialisti, in frunte cu deputatii Vasile Bolea, Marina Radvan si Vladimir Odnostalco, au blocat traseul, postandu-se in fata coloanei. Alaturi, un alt grup de persoane din Ungheni au venit sa-i sustina si sa le transmita ”Bun venit”. Dupa aproximativ o ora de scandari, reprezentantii Ministerului Aparari i-au convins pe socialisti sa deblocheze drumul, iar militarii  SUA si-au continuat deplasarea.

Scenariul exercitiului

Aplicatiile la care vor fi antrenati 198 de militari ai Regimentului 2 Cavalerie al SUA si 165 de militari din Batalionul Geniu, Batalionul 22 de mentinere a pacii, precum si din brigazile 1, 2 si 3 ale Armatei Nationale, au ca scop instruirea comuna a subunitatilor de geniu si cresterea nivelului de interoperabilitate dintre cele doua armate. Scenariul exercitiului, care va avea loc la Batalionul de Geniu si la Centrul de instruire al Brigazii infanterie motorizata „Moldova”, prevede instruirea contingentelor celor doua armate la executarea cercetarii de geniu, lucrarilor de fortificatie, trecerea peste obstacole, amenajarea trecerii unui curs de apa, executarea lucrarilor de distrugere, de supravietuire, cu asigurare logistica in conditii de camp, cu acordarea ajutorului medical si evacuarea ranitilor. In cadrul exercitiului vor fi utilizate 58 de unitati de tehnica din dotarea armatei SUA, dintre care 11 masini de lupta si asigurare de lupta (geniu), 18 masini de manevra HMMWV, 29 masini de transport. Armata Nationala va participa cu 40 de masini de geniu si asigurare.

author avatar
National
395 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger