Magistratii de la Tribunalul Dambovita au decis, marti, sa respinga cererea de eliberare conditionata depusa de afaceristul Ioan Niculae.
Condamnat in 2 aprilie anul acesta la doi ani si jumatate de inchisoare, cu executare, in dosarul „Mita la PSD„, Ioan Niculae, cel mai bogat roman, a fost incarcerat la Penitenciarul Gaesti.
Dupa nici trei luni din momentul in care a fost incarcerat, Niculae a cerut sa fie eliberat conditionat, sustinand ca si-a schimbat comportamentul in perioada petrecuta dupa gratii, dar si ca a muncit si a scris mai multe carti.
Pe 31 august, Judecatoria Gaesti i-a respins solicitarea de a fi eliberat conditionat, magistratii fiind de parere ca ar fi prematura eliberarea lui Niculae. Afaceristul a contestat decizia, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Dambovita.
Si magistratii de aici au decis sa respinga cererea lui Niculae de a fi eliberat conditionat. Judecatorii sustin ca inca nu s-a indeplinit termenul pentru eliberarea conditionata a lui Niculae si au mari semne de intrebare in legatura cu numarul mare de carti scrise de Niculae dupa gratii, intr-o perioada extrem de scurta.