AcasăRecomandariAur pentru Romania la C.M. de biatlon

Aur pentru Romania la C.M. de biatlon

Pentru prima data in istoria sporturilor de iarna, Romania a gazduit un campionat mondial de biatlon. Competitia de o asemenea anvergura a putut fi organizata in tara noastra gratie finantarii acordate de reprezentantii Ministerului Tineretului si Sportului.

Marius Ungureanu reprezintă viitorul României în biatlon

Desi s-a tinut vara, iar concurentii au dat schiurile pe role, biatlonul a ramas, pentru pasionati, un sport la fel de spectaculos si cu aceleasi reguli ca pe timp de iarna. Campionatul Mondial de biatlon, atat pentru seniori, cat si la nivel de intreceri rezervate juniorilor, s-a tinut in cea mai moderna baza pentru sporturile de iarna din Romania, cea de la Cheile Gradistei. Spuma biatlonului mondial, dar si juniorii care si-au dorit sa castige experienta si sa-si faca un nume in aceasta disciplina s-au intrecut in acest weekend. 26 de natiuni, plus Romania, tara gazda,  prezente in competitia care a avut cinci probe: stafeta mixta (doua fete, doi baieti), sprint feminin, sprint masculin, pursuit (urmarire) feminin si pursuit masculin. Delegatia noastra a fost reprezentata la seniori de Eva Tofalvi, Luminita Piscoran, Reka Ferencz, Ioana Cristea, Alexandra Grigoroscuta si Diana Salman (fete), respectiv Cornel Puchianu, George Buta, Remus Faur, Gheorghe Pop, Marcel Danila si Denis Serban (baieti).

Am inceput cu bronz…

Marius Ungureanu

 

Inca din prima zi de concurs, Romania a obtinut o medalie: bronz pentru echipa feminina in proba de stafeta mixta a senioarelor. Sambata s-a mai obtinut o medalie, dar la juniori. Marius Ungureanu a luat argintul in proba de sprint. El a fost cronometrat cu timpul de 24 min 15 sec 3/10, fiind devansat de ucraineanul Anton Mihda, 24 min 08 sec 1/10. Locul al treilea a fost ocupat de cehul Jan Burian, in 24 min 25 sec 8/10.

… si am terminat cu aur

Si cum rezultatele au fost mai bune pe zi ce trecea, ieri a venit si aurul. Marius Ungureanu este noul campion mondial la juniori al probei de pursuit 12,5 km! Cele sapte secunde cu care a plecat in cursa in spatele ucraineanului Mihda, invingatorul de sambata, nu au reprezentat un obstacol pentru Ungureanu, care a trecut primul linia de sosire, cu timpul de 37 min 28 sec. Pe doi s-a clasat rusul Aleksei Chulev, iar medalia de bronz i-a revenit cehului Ondrej Santora. Romania putea obtine o medalie si la seniori, tot in proba de pursuit 12,5 km, dar George Buta a terminat cursa pe locul 4, ratand de putin „bronzul”. In top 10 la seniori s-a clasat si Remus Faur (chiar pe locul 10).

author avatar
Laurentiu Teodorescu
690 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger