AcasăPoliticaPresedintele a promulgat legile privind pensiile diplomatilor si ale funtionarilor publici parlamentari

Presedintele a promulgat legile privind pensiile diplomatilor si ale funtionarilor publici parlamentari

Printre cele sapte decrete de promulgare semnate, marti, de catre liderul de la Cotroceni se numara si cele care vizeaza atat pensiile diplomatilor, cat si pe cele ale functionarilor parlamentari.

Este vorba, dupa cum a anuntat Administratia Prezidentiala, despre decretul pentru promulgarea legii privind „modificarea si completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar”, respectiv cea privind „acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic si consular al Romaniei”.

Concret, confirm legii, functionarii care au lucrat la Parlament cel putin 14 ani pot beneficia de o pensie de serviciu, care sa reprezinte 80% din veniturile obtinute in ultimul an de activitate. De asemenea, in cazul diplomatilor, actul normativ aprobat de Legislativ, la finele lunii trecute, prevede ca membrii corpului diplomatic si consular au dreptul la o pensie speciala, la implinirea varstei de 60 de ani, in cazul in care au o vechime de 15 ani in Ministerul de Externe.

170 afisari
Zenville

Ultimele știri

DICTATURA NEOMARXISTO-GLOBALISTĂ/ADEVĂRATUL COMUNISM

Trăim probabil unele dintre cele mai periculoase momente pe care le-a parcurs societatea umană. Direcția în care umanitatea  este împinsă de către o „elită”...

Încă vicepremier? Dragoș Anastasiu a recunoscut că a plătit ani de zile „taxă de protecție” la ANAF

Dragoş Anastasiu - unul dintre cei cinci vicepremieri din Guvernul Bolojan - a recunoscut că a dat mită unei funcţionare ANAF, care a fost...
proger