AcasăPoliticaStrategia lui Iohannis prinde la PSD

Strategia lui Iohannis prinde la PSD

Presedintele Klaus Iohannis a prezentat plenului comun a celor doua Camere Strategia Nationala de Aparare a Tarii pentru perioada 2015-201. Deputatii si senatorii nu s-au inghesuit sa-l asculte, aproximativ o treime dintre alesi absentand de la eveniment.

Klaus Iohannis si-a scos in lume Strategia Nationala de Aparare

Mai mult, anterior prezentarii Strategiei in plenul reunit, liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu, cataloga drept ”prost” documentul. ”Din punct de vedere tehnic, nu e decat o expunere narativa a unora teme”, a sustinut social-democratul. Si mai vehement a fost colegul sau Calin Popescu Tariceanu, care l-a acuzat direct pe Klaus Iohannis ca vrea sa-si aloce o halca de putere cat mai mare: „Pe langa conceptele traditionale, Strategia nationala de aparare cuprinde o serie de concepte din toate celelalte domenii: mediul economic, energie, sanatate, educatie, protectie sociala, agricultura, tot. (…) Intr-un mod subtil se merge pe aceasta idee de consolidare a puterii prezidentiale”. Asemanarea dintre cei doi s-a oprit insa aici din moment ce pesedistii (inclusiv Ilie Sarbu) au decis, ulterior, sa voteze in favoarea Strategiei prezentata de presedinte, in timp ce Tariceanu si ALDE al lui au anuntat ca vor vota contra. Cat priveste documentul propriu-zis, acesta pune accentul pe cateva directii principale:  apararea Romaniei trebuie sa se bazeze pe un nou concept – ”siguranta nationala extinsa”, securitatea unui stat nu mai poate fi separata de un mediu economic competitiv si de existenta unor sisteme functionale adaptate schimbarilor, se impune construire unui consens politic in jurul temelor esentiale, avem nevoie de o reforma reala si de o legislatie durabila, trebuie pus accentul pe cooperarea interinstitutionala. Dincolo de aceste aspecte tehnice, Klaus Iohannis a profitat de prezenta sa in Parlament pentru a-i mai trage un bobornac lui Victor Ponta. ”Am spus la inceput ca Romania isi va gasi treptat acea stare in care e normal sa respecti legea, in care e normal sa ai un minimum de decenta in politica si sa faci un pas in spate atunci cand afectezi imaginea propriei tari”, a batut Iohannis tare saua, cat sa se auda pana-n Turcia.

 

author avatar
Simona Badulescu
818 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger