Patronul OTV Dan Diaconescu s-a saturat de cei patru pereti ai celulei de la Penitenciarul Rahova si solicita judecatorilor un regim de detentie mai usor.
Jurnalistul contesta regimul de detentie de la Rahova, unde executa o pedeapsa de 5 ani si 6 luni de inchisoare pentru santaj, cerand unul deschis sau semideschis. Ambele i-ar permite lui Diaconescu sa beneficieze de conditii mai putin drastice, dar sa si munceasca, fapt ce i-ar mai reduce si din pedeapsa. Dupa ce a fost condamnat definitiv in luna martie, Dan Diaconescu a fost incarcerat la Penitenciarul Rahova, unde o comisie a decis ca el sa execute pedeapsa in regim inchis. Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv pe 4 martie de judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti la 5 ani si 6 luni inchisoare cu executare, pentru savarsirea infractiunii de santaj. De asemenea, acestuia i-a fost interzisa desfasurarea oricarei activitati in presa scrisa sau audio-video, pe o perioada de 5 ani, dupa executarea inchisorii.