Treizeci si cinci de taxiuri roz, securizate, conduse de femei si destinate acestora, au inceput sa circule de citeva zile, in orasul Puebla, din centrul Mexicului, a anuntat serviciul municipal de comunicatii si transport. Poreclite „taxiurile roz”, vehiculele sint urmarite prin satelit, cu ajutorul tehnologiei GPS, autoturismele avind si un buton conectat la un „Centrul de urgenta si raspuns imediat”, care este gata de a reactiona in caz de probleme. Orasul Mexico, capitala mexicana, a lansat anul trecut un serviciu de transport cu autobuzul destinat femeilor pentru a preveni hartuirea acestora. Tehnologia asociata taxiurilor roz care circula in Puebla permite cunoasterea in orice moment a rutei acestora, a pozitiei lor exacte, precum si a numarului vehiculului, dar si a numelui operatorului. „Vrem sa rupem mitul femeii la volan, vazuta ca un pericol, si sa il inlocuim cu «femeia la volan, siguranta permanenta»”, a declarat Valentin Meneses, directorul serviciului municipal de comunicatii si transport din Puebla. Fiecare vehicul a primit numele unei femei: Maria, Margarita, Blanca sau Ely. „Cu acest prilej, am vrut sa consolidez segmentul sexului feminin – pentru ca este o parte importanta al populatiei, care are nevoie de o atentie speciala – cu vehicule concepute exclusiv pentru ele”, a adaugat Meneses.
Scris de Ziarul National
Taxiuri roz exclusiv pentru femei
Ultimele știri
Călătorul aerian = vaca de muls a companiilor low cost!
Inițial, companiile low cost LC au venit cu un concept nou prin care se scădeau prețurile biletelor de avion prin diverse scheme și manevre...
