Un Airbus al companiei sud-coreene Asiana Airlines a aterizat violent, marti, pe aeroportul din Hiroshima, cel putin 27 de persoane din cele 81 aflate la bord fiind ranite.
Potrivit primelor investigatii, aparatul a lovit o antena de comunicatii inalta de 6 metri apoi a derapat pe pista cateva sute de metri si s-a rasucit la 90 de grade, in conditii meteo nefavorabile (ceata si ploaie). Pasagerii si cei opt membri ai echipajului au fost evacuati pe toboganele de securitate. Potrivit oficialilor japonezi, 25 de persoane au suferit diverse rani. Se pare ca avionul, care venea din Seul, zbura la o altitudine prea mica in apropierea aeroportului de la Hiroshima, desi Ministerul Transporturilor japonez nu a confirmat acest lucru. Aeroportul a fost inchis si cvasitotalitatea zborurilor au fost anulate. Asiana Airlines a anuntat ”disponibilitatea totala” de a coopera cu anchetatorii acestui accident.