AcasăNewsDoi sarbi, prinsi cu 4,5 kilograme de heroina la Timisoara

Doi sarbi, prinsi cu 4,5 kilograme de heroina la Timisoara

Procurorii DIICOT au dat lovitura reusind sa retina, miercuri, doi sarbi specializati in traficul de stupefiante.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Timisoara, impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Timisoara, au destructurat un grup infractional organizat specializat in traficul international de droguri de mare risc pe relatia Turcia – Albania – Italia via Bulgaria – Romania reusind capturarea cantitatii totale de 4,5 kilograme heroina.

Miercuri au fost prinsi in flagrant doi cetateni sarbi, de origine albaneza, care transportau disimulat intr-un autoturism cantitatea de 4,5 kilograme heroina, valoarea de piata fiind de aproximativ 250.000 euro.

Avand in vedere gradul ridicat de puritate al heroinei suspectii urmau sa o amestece cu substante compatibile in vederea comercializarii.

Procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Timisoara au luat masura preventiva a retinerii fata de cele doua persoane, urmand ca cei doi sarbi sa fie prezentati instantei cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

author avatar
Cristi Ionita
226 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger