Compania italiana Enel si-a reafirmat decizia de a ramane in Romania, fiind multumita de valoarea activelor detinute in tara noastra.
Enel anunta anul trecut ca strategia sa prevede reduceri de cheltuieli si are in vedere vanzarea activelor din Romania. Enel furnizeaza energie electrica pentru 2,5 milioane de consumatori, iar cand anuntase ca pleaca din Romania, seful Enel Italia, Francesco Starace, sustinea ca mai multe firme din China erau interesate de cumpararea activelor din Romania si Slovacia. Intre timp, vazand, probabil ca Romania e inca o „vaca buna de muls”, italienii au decis sa ramana la noi. „Nu vom vinde activele din Romania pentru ca se potrivesc strategiei noastre , deoarece este vorba despre distributie”, a declarat Starace, ieri, la Londra, argumentand in acest mod decizia grupului de a retrage Romania de pe lista de active scoase la vanzare. Enel detine o treime din piata distributiei de energie din Romania si dorea sa vanda 64,4% din Enel Distributie Muntenia si Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distributie Banat, Enel Distributie Dobrogea si Enel Energie, precum si 100% din compania de servicii Enel Romania.