Actorul american Bruce Willis va face parte din consiliul de administratie al grupului francez de bauturi spirtoase Belvédère, o companie cu datorii foarte mari, care a fost plasata sub incidenta legii falimentului. Bruce Willis a incheiat un contract publicitar pentru vodca Sobieski, marca principala a grupului Belvédère. Acest anunt a facut ca actiunile grupului sa creasca, luni, la prinz, la bursa din Paris, de la 14,95% la 35,98%. In ultimul an, actiunile grupului au scazut cu 37%. Actorul american si-a exprimat dorinta de a deveni „un actionar de referinta” al grupului, alaturi de conducatorii acestuia, si sa participe in mod activ la strategia de marketing a companiei. „El va intra in consiliul de administratie, iar nominalizarea lui va fi propusa in cadrul viitoarei adunari generale”, se afirma in comunicatul oficial al grupului. Inregistrind datorii de 550 de milioane de euro, grupul Belvédère a fost plasat sub incidenta unei proceduri prin care se incearca redresarea companiei, in iulie 2008, cu un termen de prelungire de sase luni, pentru a-i permite o restructurare financiara. Acest termen a fost prelungit in luna ianuarie. Tribunalul comercial din Dijon trebuie sa se pronunte pe 12 octombrie asupra planului de reesalonare a datoriilor grupului. In afara marcilor de vodca Sobieski si Danska, grupul Belvédère mai poseda Marie Brizard si marcile de whisky Glen Roger’s si William Peel.
Scris de Ziarul National
Bruce Willis, in conducerea unei companii de bauturi spirtoase
Ultimele știri
VIDEO. Liderul PSD amenință cu ieșirea de la guvernare. Grindeanu: „Asta nu ne face prizonierii acestei coaliții. Suntem parteneri de bună-credință atâta timp cât…”
Președintele interimar al Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, avertizează că deși pesediștii au votat majoritar intrarea la guvernare, asta nu îi face pe social-democrați...
Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează marți, nemulțumiți de tăierea veniturilor/„Vrem să tragem un semnal de alarmă”
Măsurile dure impuse de Guvern, pentru reducerea cheltuielilor statului, nu sunt văzute cu ochi buni de către bugetari. Unii dintre ei ies în stradă,...
