Conform traditiei locale, toate lucrurile care functioneaza bine trebuie facute sa functioneze prost. Acesta este principiul dupa care s-au ghidat si cei de la Divertis, atunci cind traiau ca-n sinul lui Avram, la Antena 1, dar simteau nevoia sa se certe pe baza de bani si orgolii. Impartiti in doua tabere adverse, s-au mutat la Pro TV, sperind ca vor drege mintenas busuiocul. Ceea ce le-a iesit, e o copie palida dupa Mondenii si Vacanta Mare. Marturisesc ca, urmarind prima parte, “Land of Jokes”, n-am izbutit sa schitez nici macar un zimbet strimb, in schimb, plictiseala crestea vertiginos. Calchiind neinspirat personajele Mondenilor, cei de la Divertis sint departe de a “prinde” trasaturile specifice ale celor parodiati, astfel incit deruta e totala. Dragos Dolanescu seamana cu Ion Creanga, Ionut Dolanescu e leit Ogica, Iri Columbeanu si Silviu Prigoana aduc izbitor cu Adrian Sirbu, iar Bahmuteanca pare Kitty Cepraga cu peruca. Dintr-o pornire masochista, am asteptat si partea a doua, orchestrata de Toni Grecu, “Serviciul Român de Comedie”. Am rezistat cu stoicism vreo zece minute, dupa care am cedat nervos si am navigat degraba spre alt canal. Conform GFK România, alti 500.000 telespectatori au zbughit-o de pe Pro TV. Ca si cum nu i-ar fi ajuns ca a fost facut KO de ceilati “divertisi”, Tony Grecu a fost invins la puncte si de Ţociu si Palade (Superbingo Metropolis, Antena 1), acestia din urma facindu-l una cu pamintul si pe “Diaconescu,100 la suta (ne)adevarat”. Se pare ca Toni Grecu si disidentii Divertis demonstreaza, astfel, ca din ciorovaiala nu poate iesi nimic bun. Desi Pro TV-ul le-a pus la dispozitie marea cu sarea, nu sint in stare sa produca decit o caricatura de divertisment, lipsita de haz si, mai ales, de originalitate. Probabil ca Toni Grecu&Co se vor catara foarte curind pe toboganul lustruit de fundurile celor de la Vacanta Mare.
Scris de Ziarul National
Serviciul Român de Comedie a alungat telespectatorii!
Ultimele știri
Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
Părinţii care au aflat de setul de reguli impuse de un restaurant din Bucureşti pentru copii s-au arătat deranjaţi de decizia administratorilor.Localul le interzice...
Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
Cozonacul nu trebuie să lipsească din casa românilor, de Paşte! Dar, oare, se mai poate întâmpla asta în anul 2024, din cauza infliaţiei galopante...