Gata, dati-va un pic intr-o parte! Au inceput confruntarile. Vedeti ca v-ati dat in partea in care nu trebuie. Treaba dumneavoastra! I-a uite! Ati trecut aici, acum? Nu stiu daca e bine, domnule chestor. Cu grija. Nimic nu e sigur. Ma incearca o singura certitudine. Dupa cum se uita, sigur pana vineri, Klaus pocneste pe cineva!
Ce echilibristica e acum la televizor. Nadia Comaneci priveste descumpanita. Ce-a ajuns gimnastica. Lasa barna. Barna din ochiul celuilalt. Se merge pe sfoara. Cine va trage sforile de saptamana viitoare? Cine va trage clopotele? Si pentru cine vor bate? Politica e in faza de divertisment. Lurch si Mickey Mouse. Cine este generalul pentru care merita sa ne sacrificam fiecare picatura de sudoare? Iohannis! De partea cealalta, Ponta presedinte! Ponta presedinte! Dar s-a mai rezolvat un pic din zambetul scolaresc. E bine. Klaus traieste si el zambetul sau. Unul fix: daca apuca sa-l puna, jumatate de ora defileaza cu el. Apoi zambeste incruntat, ca la urma sa uite de ce zambea. Si pana-si aminteste, ramane incruntat. Pentru orice eventualitate. Vorba lui Victor Ponta: “Suntem noi, alegatorii dumneavoastra, nu ne mai certati!”. Klaus Iohannis are la televizor ceva de afis electoral. Nu se misca. E fix. Ponta e intr-o verva a gesticulatiei cu hartii. Pare acoperit. Fara aluzie. Acoperit de hartii, zic. Relatia lui Iohannis cu timpul. Senzatia ca n-are. Ca-l fura pana si Rares Bogdan. Ma uitam la Realitatea TV, ii pusesera cronometru. Sa vada publicul cat poate sa vorbeasca neamtul consecutiv. Ce sa va spun? Vad ca Iohannis nu se tine de cuvant. Parca era vorba ca presedintele nu trebuie sa distreze poporul. Lasati, ca va fi bine!
