Procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul PICCJ l-au trimis in judecata pe fostul comandant al lagarului de munca Periprava pentru infractiuni contra umanitatii.
Procurorii arata ca, in perioada 1 august 1958- 1 noiembrie 1963, in calitate de loctiitor si comandant al Coloniei de munca de la Periprava, Ioan Ficior ”a savarsit actiuni si inactiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivitatii reprezentata de detinutii politici incarcerati in Colonia de munca de la Periprava, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrangerea grava a exercitarii acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea fizica a detinutilor politici”. In perioada mentionata, au fost inregistrate 103 decese ( detinuti categorisiti ”contrarevolutionari”) la Periprava in urma unui sir nesfarsit de abuzuri. In functia pe care o avea, potrivit legii, Ficior era ”direct responsabil de viata detinutilor”, ceea ce inseamna ca ansamblul conditiilor de detentie era organizat sau cel putin tolerat de catre acesta.