Desi spun ca isi doresc ca Romania sa fie cat mai bine reprezentata in conducerea Parlamentul European, eurodeputatii PSD nu o vor sustine pe liberala Adina Valean – propusa de PPE pentru un post de vicepresedinte.
Motivul este evident: Adina Valean i-a tradat pe pesedisti, la gramada cu restul liberalilor care au rupt USL-ul. Ca urmare, nu merita un loc in conducerea PE, considera social-democrata Corina Cretu (propusa de asemenea, de socialistii europeni, pentru ocuparea unei functii de vicepresedinte al PE), care a declarat drept ”contraproductiva” campania purtata de Adina Valean pentru obtinerea sprijinului necesar accederii in respectiva functie. Contraproductiva pentru alegerea ei, evident, din moment ce Cretu motiveaza ca sustinerea candidaturii ei ”in unanimitate” de catre grupul S&D este ”dovada” ca Valean greseste.
In disputa dintre cele doua doamne a intervenit si o a treia, pedelista Monica Macovei, care de cand cu fuziunea dintre PDL si PNL s-a simtit datoare sa ia partea Adinei Valean. ”Toata lumea are intelegeri, este firesc. Cei din PPE vor vota cu doamna Valean, potrivit intelegerii”, a absolvit-o Macovei de orice vina pe noua sa partenera.