Directorul general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, anchetat in dosarul privind acordarea ilegala de subventii pentru exploatatii agricole si asociatii zootehnice, a fost retinut, miercuri noapte, de catre procurorii DNA Suceava.
Seful Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura a fost retinut, miercuri la ora 22.40, pentru 24 de ore, iar joi se va pune in miscare actiunea penala.Directorul APIA este cercetat pentru abuz in serviciu si favorizarea faptuitorului in legatura cu gestionarea fondurilor europene precum si protectia acordata de suspectei Delia Moldoveanu, director adjunct al APIA Suceava. Acesta este acuzat ca oferea protectia sa asupra intregii institutii APIA Suceava, astfel incât sa obtina pe toate exploatatiile subventii de la Uniunea Europeana.
Procurorii DNA Suceava au facut, miercuri, 13 perchezitii in Bucuresti si in judetele Suceava si Dambovita, printre care si la sediul central al Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura, dar si la sediul APIA Suceava.
Printre persoanele vizate in dosarul in care se fac cercetari pentru fapte de coruptie in legatura cu acordarea ilegala a unor subventii pentru exploatatii agricole si asociatii zootehnice sunt directorul executiv adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, si directorul general al APIA central, Gheorghe Benu. De asemenea si medici veterinari de la Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Suceava, un avocat, un preot, politisti si fermieri sunt anchetati in acest caz.
Foto: paginadeagricultura.ro