Renault a lansat recent, la Geneva, modelul Twingo, dar reprezentantii Fiat acuza firma franceza ca ar fi copiat caroseria dupa Fiat 500.
Renault Twingo este modelul despre care germanii de la Auto Bild sustin ca va constitui platforma pentru viitoarea Dacia Mini. Fara sa-i pese prea mult de acest aspect, Lapo Elkann (fratele presedintelui Fiat, John Elkann) acuza Renault ca ar fi plagiat in cazul Twingo. Elkann, care este si designerul unor modele ale firmei italiene, sustine ca noua masina franceza ar fi „imprumutat” elemente de la Fiat 500. „Renault, inceteaza cu inselatoria, fii original”, a postat Elkann pe pagina sa de Facebook, primind mii de like-uri. Compania Renault nu a comentat, deocamdata, acuzatia.