AcasăPoliticaRadu Mazare, anchetat de DNA

Radu Mazare, anchetat de DNA

Radu Mazare este anchetat de DNA pe tema retrocedarii unor terenuri

Procurorii DNA au inceput urmarirea penala a edilului Radu Mazare, pe care il acuza de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si intereselor publice.

Radu Mazare este anchetat de DNA pe tema retrocedarii unor terenuri

”Au fost doua spete legate de terenuri si mai este o a treia cu doi care s-au judecat (…) Am luat la cunostinta invinuirile si mi-a spus ca, daca doresc, sa vin sa dau o declaratie, daca nu sa inaintez un memoriu in care sa explic”, a declarat Radu Mazare, ieri, la iesirea de la DNA. Totodata, primarul Constantei a acuzat DNA ca ”actioneaza la ordin”: ”Din cate stiu eu, nu exista decat in vreo doua tari europene, ori la maniera in care actioneaza la ordin, de zece ani, numai la un anumit spectru al politicii, nu e in regula ce se intampla. Spre exemplu, in dosarul lui Nicusor, in care l-au ridicat ca pe un animal, fusese cercetat de Parchet si primise NUP, dupa care s-au reautosesizat si au redeschis dosarul. E bataie de joc”.

author avatar
Simona Badulescu
230 afisari
Zenville

Ultimele știri

Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!

Cireşele de import, desigur, arată delicios pe tarabă, dar pofticioşii doar le privesc deocamdată, din cauza preţului.Vestea bună este că în două săptămâni vor...

Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO

Teribilism al unor tineri, în Baia Mare. Imaginile filmate în plină stradă, cu „aventura” care s-a vrut a fi fost distractivă, dar care ar...
proger