Romgaz a evoluat in prima zi de tranzactionare pe bursa in linie cu asteptarile analistilor. Actiunile companiei au urcat cu 15%, iar capitalizarea sa a ajuns la trei miliarde de euro.
Romgaz este cea mai mare companie care se listeaza pe bursa de la Bucuresti in ultimii zece ani, avand o valoare de 2,6 miliarde de euro la pretul din oferta publica initiala. Analistii estimau ca actiunile companiei ar trebui sa inregistreze un plus de 10-20% in prima zi de tranzactionare pe bursa. Aceasta prognoza s-a adeverit, ieri, cand titlurile au crescut cu aproximativ 15%, capitalizarea companiei urcand la trei miliarde de euro. In consecinta, Romgaz este a doua cea mai valoroasa firma de pe bursa din Romania, dupa OMV Petrom, cotata la sase miliarde de euro.