Atat Cannes-ul cat si Eurovision-ul se dovedesc festivaluri politicos de politice. De altmintrelea, nici nu ar trebui sa hie altfel, in lumea noastra jalonata de azi, dar uneori se vede asta prea direct. La festivalul de solfegii s-a observat limpede dupa anii ’90 ca geografia conteaza iar pe noi nici vecinii nu ne prea au la lingurica, cu exceptia Marii Negre, care si aia, ba ingheata la mal, ba o apuca furtuna!
Apropopo de acest festival incet, cu exceptia unei melodii de Abba si a alteia din Israel, nu cred ca as putea fluiera vreuna din memorie! Acolo am trimis, in timp, o huiduma, un estropiat, un cantante de strana, un zapacit, o zgubilitica si o trupa de tomberoane. Alta, Gheorghe, se da si acum in stamba cum ca e vedeta, desi a iesit pe locul 19 din 20! Apoi, in alta ordine de performante tulburate si involburate, venindu-ne si noua randul la tain, ne-am bucurat peste masura de frunza de palmier trasa in aur obtinuta de cineastul nostru la Cannes. Desi recipiendarul bastinas nu se mai afla la prima tinerete, mai are si nefericirea sa fie fratele detestabilei persoane cu acelasi nume dar cu un alt prenume si renume ioc si, in fine, acest fapt, banal la urma urmei, pentru o tara care chiar poseda cinematografie, a fost exploatat cat se poate de gretos, caci noi numai asa stim.
Multe valori sunt facute din box-office – de altfel Oscarul se acorda in mari procente pe incasari, pe intrari – sau din lobbing. Festivalurile sunt si mari targuri de vanzare-cumparare, asta e si scoposul organizarii acestora. Nici Cannes-ul nu face exceptie, aici prezentandu-se la start mai mereu vreo cinci mii de filme de diferite marimi. Un premiu creste cota si/sau atrage atentia asupra unui subiect sau unei politici. Ultimii ani au fost extrem de politizati, chiar daca Festivalul de pe croazeta vrea sa fie un festival de arta, de filme de autor, dar nu stiu cum face de mai mereu premiaza pelicule cu substrat politic (de-a lungul istoriei sale au fost incoronate filme din Algeria, URSS, Burkina-Faso, Iran, Tunisia, Turcia, din Romanica etc. Gopo, inca din 1957, obtinuse Palme d’or pentru scurt metraj premiat de-un juriu din care faceau parte Cocteau, Maurois, Genevoix, Pagnol, Jules Romains, Dolores del Rio s.a.). Acum incepem si noi sa intram, dragalita Doamne, in conglomeratul european, care nu se stie ce e, imperiu sau federatie de state, si sa fim luati in seama. Deocamdata, mangaiati pe tartacuta! Si luati la vale si in tarbaca ori de cate ori se iveste ocazia, cum a fost cu cersitul de catre alde Mungiu al camerei de la Spielberg. Sigur ca este „une blague”, cam groasa, ce-i drept nu-i pacat, precum glumele Guignol-lilor, dar inseamna ceva: faptul ca in ochii lor suntem ca un corp strain si ca nu suntem acceptati decat in hol, nu si in sufragerie. Basca un lucru elementar, Watson, ca intre muntele Spielberg si amarasteanul nostru e ceva distanta lunara!
Ceea ce banuiam, s-a intamplat: toti ziaricii, marca inregistrata de Boanchis, si-au dat in petec, supurand niste mari prostii pe un ton iritat. Se vede de la o posta ca baietanii sunt neste prostuti si neste caraghiosi, nici macar neste prostovani intregi, ca Oslobanu, un saltimbanc de iarmaroc satesc, fara sare si fara piper. Nu mai vorbim despre comentatorite! Ce pacat ca nu mai exista critici de film, oameni culti, de carte, scriitori de talia lui D.I. Suchianu si Ecaterina Oproiu, ci o epidemie de cronicarasi de-si dau cu presupusul; au vazut si ei ceva casete sau dvd-uri, au citit pareri de pe forumuri si gata, emit pre-judecati. Bine, sa nu mai amintim despre cine ii invata, ce profesori mai fiinteaza in iatc-ul acela, devenit academie! Vorba Doamnei Vulpescu, imediat dupa anul de pomina 90, doua lucruri s-au devalorizat rapid: leul si academiile.
