AcasăOldONU nu condamna uciderea civililor protestatari din Siria

ONU nu condamna uciderea civililor protestatari din Siria

„Daca ONU se amesteca, situatia ar putea degenera intr-un razboi civil, ca in Libia”, a sustinut unul dintre reprezentantii Rusiei la ONU, Alexander Pankin. China a cerut dialog politic constructiv in Siria, fara nicio condamnare.

Cele 15 tari membre ale Consiliului de Securitate nu au reusit sa se puna de acord asupra unei declaratii comune pentru a condamna represiunea sângeroasa a protestelor din Siria, de catre trupele de securitate ale presedintelui Bashar al-Assad. Ţarile europene si SUA au facut presiuni pentru o condamnare ferma a modului in care se „rezolva” in Siria protestele din Deraa. Rusia si China, insa, au atras atentia ca protestatarii din Deraa, unde se numara cele mai multe victime, nu sunt numai simpli civili, foarte multi facând uz de arme de foc. Ambasadorul sirian la ONU, Bashar Ja’afari, a acuzat „grupurile extremiste” care incita la violenta si care au ucis 51 de politisti si militari din trupele de securitate. Intre timp, situatia din Siria se deterioreaza la nivel politic. 233 de membri ai Partidului Baath, aflat la putere, si-au dat demisia in semn de protest fata de agresiunile trupelor de securitate asupra civililor din Banias. (A.M.)

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
48 afisari

Ultimele știri

Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează

Premierul Ilie Bolojan, supranumit în online Grinch Bolojan, încearcă de luni bune să schimbe regulile jocului în administrație. Dacă până acum toți bugetarii se...

Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit

SUA, Ucraina și aliații săi europeni au început vineri o nouă rundă de consultări asupra planului american de soluționare a războiului ruso-ucrainean, început în...
spot_img