AcasăOldSe teme Basescu de un asasinat?

Se teme Basescu de un asasinat?

*Intâlnirea cu parlamentarii puterii s-a transformat intr-o desfasurare de forte a SPP*

Masuri de securitate fara precedent in Parlamentul României. Desi participa la o banala intâlnire cu pedelistii sai de suflet, presedintele Traian Basescu a fost pazit de SPP-isti ca niciodata.

Desfasurarea impresionanta de forte i-a uimit si pe alesii democrati, care au fost atent monitorizati de angajatii SPP. Mai mult, accesul demnitarilor in sala s-a facut doar dupa ce acestia au primit acordul de la reprezentantul grupului parlamentar al PDL. Sala care a fost puricata pe toate partile si sigilata pâna spre seara, când participantii la reuniune si-au facut aparitia. ­SPP-isti, instalati in Parlament in numar mare inca de la orele prânzului, nu i-au scapat din ochi nici pe jurnalisti, acestia având la dispozitie doar un anumit perimetru in care puteau sa se invârta. Mai mult, imediat dupa venirea presedintelui s-a dat drumul la aparatura care bruiaza semnalul telefoanelor.

*Parlamentul si tomberoanele, puricate la fel de strict*

Daca SPP-ul se comporta asa in Parlament (institutie ultra pazita, in care este dificil sa patrunzi), e de la sine inteles vigilenta manifestata pe strada de garzile insarcinate cu paza presedintelui. Vigilenta surprinsa deja de “National” care, in urma cu trei zile, a detaliat noile metode de verificare a traseelor oficiale. Respectiv scotocirea fiecarui tufis si tomberon aflate de-a lungul drumului, dar nu de catre jandarmi, ca pâna acum, ci de ditamai ofiterii SPP. Carora evident nu le plac noile indatoriri inscrise in fisa postului, dar nici nu pot ignora hui­duielile si protestele care au insotit in ultima vreme iesirile publice ale lui Traian Basescu. La fel de posibil este si ca atentia deosebita manifestata de SPP-isti in puricarea la sânge, avant la lettre, a salii in care urmau sa se intâlneasca Basescu si pedelistii sa fi fost si urmarea excesului de zel manifestat de oficialii Camerei Deputatilor, in frunte cu Roberta Anastase. Si asta pentru a se inlatura din start posibilitatea aparitiei unor inregistrari indiscrete.

*Bârfa de partid fenteaza vigilenta SPP*

Chiar si lipsite de suportul tehnic, vocile democrate nu au fost insa reduse la tacere. Vesnic la datorie, inerentele “surse” au dat repede pe goarna ce s-a vorbit inauntru. Asa s-a aflat ca Basescu nu si-a menajat fostii tovarasi de partid, ba chiar le-a tras un perdaf pe cinste acuzându-i ca au la rândul lor o problema cu coruptia (nu numai pesedistii) si poftindu-i sa adopte, la congres, “criterii de integritate” imediat aplicabile. In context, fostul lider PD l-a poftit pe Dan Pasat – deputatul PDL care, dupa modelul Nastase, joaca alba-neagra cu dosarul sau in Parlament – sa faca “un bine tarii si partidului” cerând singur sa ajunga in fata justitiei. Nici greii partidului nu au scapat, Traian Basescu acuzându-i ca s-au pus la adapost si nu ies la bataie: “Stelele partidului stau si ei in transee, dar stau in asa fel incât sa nu ii atinga glontul si trimit la inaintare infanteria, sa incaseze pentru ei”. Morala corect receptionata de Adriean Videanu care, la nici doua ore de la incheierea intrevederii cu presedintele, a si aparut la televizor gata sa tina piept adversarilor puterii.

SIMONA BĂDULESCU/ ANA-MARIA LUDATSER

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
175 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger