Comedia montata de Nona Ciobanu la Teatrul Mic, “Sex on the bici” (dupa “Dorintele sexuale ale sotului meu aproape m-au innebunit” de John Tobias), este o satira acida la adresa “tehnicilor” de imbunatatire a vietii amoroase.
Pentru ca performantele din patul conjugal nu se ridica la nivelul succesului sau in afaceri, Griffin (Doru Ana) se hotaraste sa aplice metodele din cartea doctorului Baumgartner, “Traieste-ti fanteziile”. Fantezia lui e sa stea ascuns in dulap, imbracat in haine muieresti, si sa priveasca de acolo cum sotia lui (Adriana Schiopu) este violata de o “bruta paroasa”. Cei care pica precum musca in lapte in tarasenia deocheata sunt administratorul Connelly (Florin Calinescu) si un hot pagubos (Sorin Medeleni). Mai spre final, apare si cheia demonstratiei, Luise (Andreea Gramosteanu), al carei sot tocmai s-a combinat cu o pustoaica usuratica. Florin Calinescu este foarte bun in rolul candidatului la titlul de “bruta paroasa”, iar Adriana Schiopu, in rolul nevestei disperate, vadeste un umor remarcabil!
GABRIELA HUREZEAN