Victor Ponta nu a cedat in fata presiunilor, oferindu-le totuşi liberalilor cateva resturi ca sa le inchida gura.
Dupe negocieri dure, telenovela formarii Cabinetului Ponta II s-a incheiat, premierul castigand meciul cu penelisti. Conditiile PNL-ului au fost refuzate una cate una, toate schimbarile propuse de liderul PSD urmand sa fie operate dupa instalarea noului Executiv. Astfel, prefecturile nu vor mai fi nici la Interne, nici la Administratie, ci in subordinea lui Victor Ponta.
Tot premierul va coordona si ANAF-ul, chiar dacă Agenţia ramane in subordonarea Ministerului Finantelor, condus de Daniel Chitoiu. În ceea ce-l priveste pe Liviu Voinea, ministrul delegat al Bugetului, acesta va fi ordonatorul de credite desi “seful” lui este liberalul Chitoiu. Ca sa-l mai tempereze pe Relu Fenechiu, alt liberal care s-a trezit cu visteria golita, premierul i-a lasat Drumurile nationale, dar a transferat CNADNR în ograda ministerului pentru Marile Proiecte.