Cei doi lideri ai USL, Crin Antonescu si Liviu Dragnea au votat pe listele suplimentare din Alexandria.
Crin Antonescu si Liviu Dragnea au mers impreuna la sectia de votare, duminica, in jurul orei 10.00, potrivit Realitatea Tv . Acolo au fost intampinati de jurnalisti. Primul care a intrat in cabina de vot a fost presedintele Senatului, Crin Antonescu.
„Am votat pentru oamenii care sunt in stare sa schimbe Romania. Si pentru oamenii capabili sa dea o sansa noua, o sansa mare Teleormanului. Din pacate vremea nu ne-a fost favorabila, dar mizez pe dorinta romanilor de a-si exprima votul”, a spus presedintele Senatului, la iesirea din cabina de vot.
Si secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a votat si a dat cateva declaratii cu privire la starea vremii care ingreuneaza procesul de votare. „Sper ca cetatenii vor veni la vot chiar daca vremea nu este prietenoasa. Se pare ca prezenta e destul de buna pana acum in Teleorman. Sper ca pana diseara oamenii sa vina la vot si sa-si exprime optiunile pentru urmatorii patru ani”, a declarat Liviu Dragnea.