AcasăOldLupescu l-a remarcat pe Ropotan!

Lupescu l-a remarcat pe Ropotan!

România a incheiat la egalitate, 1-1, meciul test cu Italia, in ultimul amical al anului pentru nationala antrenata de Razvan Lucescu. Chiar daca se parea ca razboiul Lupescu-Radoi s-a consumat prin refuzul ultimului de a mai onora convocarea la lotul national, directorul general al FRF a mai aruncat niste sageti la adresa jucatorului de la Al Hilal.

„Sigur ca jocul a fost unul bun. A fost prima oara când am avut o medie de vârsta atât de mica. Mi-a placut dorinta lor de a se darui, ma bucur de cei care au debutat. Trebuie sa mai joace meciuri internationale, dar o sa ne putem baza pe ei. Eu cred ca la Klagenfurt am câstigat câtiva jucatori. Mi-a placut Ropotan si, bineinteles, cel care a si marcat, Marica. Am avut niste faze care, cu mai multa abilitate, puteam sa le fructificam“, a declarat, imediat dupa meci, Ionut Lupescu.

*Marica, diavol pentru italieni*

„A fost un amical bun. Mi-as dori foarte mult sa nu fi avut ruptura Chivu. Goian a jucat foarte bine, chiar daca a fost accidentat mult timp. Realitatea e ca noi avem prea putine puncte si dubla cu Bosnia este decisiva pentru a prinde locul 2“, a mentionat Lupescu. Marica a fost remarcatul presei italiene, care l-a numit “un diavol pentru squadra azzurra”. Calciomercato si Gazzetta dello Sport i-au dat cea mai mare nota – 7,5 -, chiar daca a fost “ghinionist la faza autogolului”.

Flavius Dobrescu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
57 afisari
Zenville

Ultimele știri

Creierul și intestinul: cum microbiomul influențează dispoziția și memoria

„Ai fluturi în stomac” înainte de un examen? Sau „ți se strânge stomacul” când ești stresat? Aceste expresii populare reflectă o realitate științifică: legătura...

ANOSR anunţă proteste, în toată ţara, în 29 septembrie, faţă de măsurile de austeritate luate în Educaţie

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) anunţă că, în 29 septembrie, odată cu începerea anului universitar, vor avea loc proteste ale studenților...
proger