Când le-am vazut agitându-si suncile la greva pe basoldinele din Ministerul de Finante, mi s-a facut mila de ele ca de notarii care nu prea mai produc fiindca au cazut tranzactiile imobiliare. Daca nu mi-ar fi frica de lege, le-as face dopuri ca la pepeni acestor grasane cu pulovere de mohair, cocuri de nase la botezuri de tara si inele de aur din Turcia, montate pe degetele delicate ca niste cârnati polonezi. Nu ma intrebati daca as avea remuscari, ca nu merita s-o ardem dostoievskian când e vorba de balabustele furajate cu stimulente. N-am scris pe tema saptamâna trecuta pentru ca nu m-a interesat combinatia. Dar mi-a explicat cum merge magaria cu stimulentele un prieten care si-a inchiriat vila unei firme si a fost bagat in executare silita pentru ca a platit impozitul la 7 zile dupa emiterea facturii. Asta s-a intâmplat la inceputul verii. In noul semestru, a primit factura intr-o marti si a achitat-o a doua zi, miercuri. Iarasi executare silita! Si daca ar fi dat banii cu o zi inainte, s-ar fi intâmplat la fel, umflatele care ne umilesc la ghiseu pretextând ca n-a procesat bine computerul. Executarea silita e declansata formal, grasomegele nu intreprind nimic pentru a recupera niste sume intrate oricum in buzunarul statului. Dar se acopera cu hârtii, mint ca au muncit si salta stimulente de 70-80 de milioane vechi pe luna. Mi se pare normal, tot poporul român ar trebui sa intre in executare silita, atâta vreme cât aceste dolofane, care, atunci când isi dezleaga târtitele zici ca ti-au lasat carbuni la poarta, sunt reprezentate de Marica, sindicalistul prezent la tocsoaie politice, desi are fata de Taraf tv. Daca Marica e asa cinstit, de ce si-a ales meseria de vames? Din aceleasi motive pentru care se fac unii arbitri de fotbal sau sefi de sala la bodega Licurici. Pentru ca urasc spaga!
Scris de Ziarul National
Un popor in executare silita
Ultimele știri
Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
Toto Dumitrescu, fiul fostului internațional Ilie Dumitrescu, a fost prins de polițiști la 48 de ore după ce a provocat un accident grav în...
Spionajul rusesc este legal în Austria
De ani de zile, un cercetător rus lucrează în Austria pentru un institut internațional finanțat din fonduri europene, după ce a colaborat cu o...
