Primul meci disputat la categoria semigrea a lasat urme pe fata boxerului galatean, care a avut arcada stanga sparta inca din runda a cincea. Cu toate acestea, Lucian este multumit de efortul depus in meciul cu Denis Grachev.
Sportivul clubului Interbox considera ca se astepta ca Denis Grachev sa fie „un bataus in toata regula” si sa-l supuna unui test de anduranta timp de 12 reprize, dar ca tactica aleasa impreuna cu antrenorul Stephan Larouche a fost decisiva.
Lucian Bute stia ca rusul nu va rezista unui ritm ridicat astfel ca l-a lasat pe Grachev sa dea totul in primele reprizepentru ca apoi, in partea a doua, sa faca diferenta cu ajutorul unui bagaj tehnic mult mai bogat. In plus, Bute a mizat, in multe momente, pe combinatii de efect care sa „fure ochii arbitrilor” pe finalul reprizelor, aspect care a facut diferenta impotriva unui adversar agresiv, dar rudimentar. La sfarsitul disputei, Bute a tinut sa precizeze ca intalnirea a fost una dura, iar victoria este cu atat mai importanta, cu cat a fost obtinuta in conditii dificile. „Aveam nevoie de un asemenea meci, de 12 reprize, pentru a-mi recapata increderea in mine. Din pacate, accidentarea de arcada m-a facut sa am mari probleme pe final, cand vedeam tot mai greu din cauza sangelui de curgea siroaie” a afirmat noul campion al Americii de Nord la categoria semigrea.