Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, nu merge in Targu-Jiu pentru a-i face campanie lui Victor Ponta, ci pentru a admira frumusetile patriei.
Desi nu s-a produs inca, vizita socialistului Martin Schulz pe meleaguri gorjene a strarnit deja controverse. Ca sa inchida gura adversarilor, premierul Ponta a explicat ca este vorba de o actiune mai mult culturala decat politica.
”Dincolo de un proiect european, vreau sa promovez ceea ce reprezinta o comoara a Romaniei si anume operele lui Brancusi si pot sa fac lucrul asta aducand personalitati importante europene. Eu nu le-am aratat Casa Poporului, cum le-a aratat PDL palatul lui Ceausescu, eu vreau sa le arat operele lui Brancusi. Fiecare dupa mintea si posibilitatile personale”, a mai spus premierul.