Odata intrati in campanie electorala, parlamentarii au fost loviti brusc de inspiratie. Cu gandul la voturi, deputatii si senatorii vin cu tot soiul de initiative legislative, numai bune de luat ochii alegatorilor.
Dupa bacalaureatul profesional si scutirea preotilor de la plata impozitelor, la Camera Deputatilor a fost depus zilele acestea un proiect de lege care prevede majorarea punctului de pensie de la 39% la 45% din salariul mediu brut pe economie. O initiativa legislativa care, cel mai probabil, nu va primi votul alesilor, dar care va atrage cu siguranta voturile pensionarilor. Autorul este nimeni altul decat Daniel Oajdea, parlamentar independent oficial, dar care isi face ucenicia la scoala de demagogie PP-DD.