Cneazul Belodedici

Din cauza rindurilor de mai jos, se va supara pe mine un fotbalist cu pecete mondiala. E vorba despre Belodedici. N-ar trebui sa divulg ce mi-a povestit el, en passant, in urma cu vreun an, dar adevarul este, in acest context, mai important decit posibila fisura intervenita in relatia mea cu al doilea fotbalist român, dupa Hagi. Asta imi e parerea, asa arata topul meu. Il pun pe hirtie, pentru prima data. 1. Hagi. 2. Belodedici. 3. Dumitrache. 4. Mutu si Balaci. 5. Lacatus, Cornel Dinu si Chivu. Daca ar fi ramas mai mult in tara, adica in comunismul imputit de dupa anii ’80, Marcel Raducanu se putea apropia de locul 3. Dar sa revin la povestea cu care m-a indatorat Belo. Cind s-a intors sa lucreze in fotbalul românesc, a dat, intr-o zi, de Balan, in fata federatiei. „Mi-a facut rau sa-l vad asa (renunt la descriere, fiindca nu-l avantajeaza pe mijlocasul invingator la Sevilla — n.m.). A fost coechipierul meu, am mincat aceeasi piine, asa ca l-am ajutat”. Cu o suma babana, adaug eu. Nu ma indoiesc nicio secunda ca si alti fotbalisti au procedat ca boierul Belodedici. Ce „boierul”? Cneazul Belodedici. Nu voi sta nici sa analizez cauzele decrepitudinii lui Balan. Sint gata sa inteleg criza sa, aparuta cu mult inainte de criza generala. Dar nu cred ca a vrut sa se sinucida, ci sa impresioneze. Daca te hotarasti sa-ti pui capat zilelor, mergi la sigur, ataci napraznic. Te arunci de pe Intercontinental. El a luat pastile cu vodca, sperind ca-l va gasi cineva. Hai, Balane, stiu ca ti-e greu, dar nu cersi lacrimi!