Deputatii juristi au aprobat, ieri, incetarea mandatului de parlamentar al lui Sergiu Andon, decizia urmand sa fie supusa la vot in plenul Camerei.

In comparatie cu social-democratul Florin Paslaru, care a scapat si de aceasta data , Sergiu Andon nu a fost atat de norocos, fiind declarat incompatibil de colegii din Comisia Juridica.
“Decizia se trimite plenului Camerei Deputatilor pentru constatare. Nu cred ca vor fi probleme pentru ca in comisie s-a votat cu 14 la 3 incetarea mandatului”, a declarat vicepresedintele comisiei, deputatul PSD Florin Iordache. Totodata, acesta a precizat ca membrii comisiei au hotarat sa amane pentru saptamana viitoare discutarea solicitarilor venite din partea Parchetului, privind incuviintarea inceperii urmariri penale impotriva deputatilor Laszlo Borbely si Victor Paul Dobre.
Sergiu Andon a sustinut tot timpul ca nu s-a aflat niciodata in stare de incompatibilitate