AcasăNewsDiaconescu: Romania are un litigiu privind frontiera de stat cu Bulgaria

Diaconescu: Romania are un litigiu privind frontiera de stat cu Bulgaria

Cristian Diaconescu

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, marti, ca „exista o zona in litigiu in ceea ce priveste chiar frontiera de stat, marea teritoriala” dintre Romania si Bulgaria, el explicand ca este vorba de 17 kilometri patrati si ca vor avea avea loc discutii cu experti bulgari.

Cristian Diaconescu

„In legatura cu aceasta comunitate (comunitatea de romani din Bulgaria – n.r.) va trebui sa avem o discutie politica de fond, ca de altfel si in ceea ce priveste unele aspecte privind, poate o sa va mire, delimitarea platoului continental si a marii teritoriale, cu Bulgaria. Asa cum am avut negocieri cu Ucraina, si cu Bulgaria sunt inca o serie de aspecte nesolutionate, pe care o sa le punem in discutie, o spun cat se poate de formal, daca doriti, impreuna cu partenerii nostri”, a declarat Diaconescu la Digi 24.

Ministrul a explicat ca „exista o zona in litigiu in ceea ce priveste chiar frontiera de stat, marea teritoriala dintre cele doua state”. „E drept, este vorba de 17 kilometri patrati, nu de foarte mult, dar intre state europene, state cat se poate de cooperante in foarte multe planuri, nu vad de ce, foarte rapid, astfel de lucruri nu pot fi rezolvate”, a adaugat Diaconescu.

Ministrul a explicat ca acest subiect exista de mult timp. „Vom invita partea bulgara sa discutam la nivel de experti, intr-un cadru pe care-l vom agrea la nivel bilateral”, a spus Diaconescu.

Referindu-se la problemele cu care se confrunta minoritatea romaneasca din Bulgaria, ministrul a spus ca doreste „aceleasi standarde si aceleasi principii care se aplica peste tot in legatura cu regimul minoritatilor la nivel european”.

„Nu ma deranjeaza absolut nimic atata vreme cat dreptul romanilor de a se considera romani si nu alta categorie, alta denominare eventual dintr-o perceptie emisa la nivel statal, este respectat. Cata vreme acest drept este respectat, nu avem absolut nicio problema, dar trebuie sa atragem atentia atunci cand apar diluari”, a mai comentat Diaconescu.

author avatar
National
283 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger