Cantaretul cocheteaza cu gastronomia de la 16 ani. Prietenii stiu ca la el se mananca bine, insa abia a doua zi, cand Fodor termina de gatit.
In ultimul an, Razvan Fodor a avut mai mult timp liber si a ajuns la performanta de a gati de patru-cinci ori pe sapamana. El isi rasfata mereu sotia nu doar cu cina, ci si cu un vin bun si un concert urmarit pe DVD. Pasiunea lui Fodor este insa una de cursa lunga.
„Imi place sa gatesc in ritmul meu, sa nu ma grabeasca nimeni. Mie toti prietenii imi spun: la Fodor se mananca bine, insa abia a doua zi, cand termina de gatit!”, a povestit Fodor. Din primavara, acesta va prezenta un show culinar.