Partida cu rasturnare spectaculoasa de situatie la Pitesti, luni seara, intre International si FC Vaslui. Aflate in zona retrogradarii, gazdele au condus cu 1-0 la pauza, dupa golul marcat de Bacila in ultimul minut al primei reprize. Oaspetii au intors rezultatul pe final de meci, hondurianul Costly (’70) si sirbul Milisavljevici (’81) aducind trei puncte Vasluiului. In urma victoriei, trupa antrenata de Marius Lacatus reintra in carti pentru locul 2. FC Vaslui ocupa pozitia a 5-a, cu 52 de puncte, cu unul mai putin decit Unirea Urziceni, secondanta liderului CFR Cluj. Daca cineva ar fi avut inspiratia sa mizeze 1 pauza/ 2 final, atunci si-ar fi inmultit de 25 de ori suma pariata, aceasta fiind cota oferita de bookmakeri pentru jocul de la Pitesti.
L.Teodorescu