AcasăOldAu inceput tatonarile pentru un nou acord cu FMI

Au inceput tatonarile pentru un nou acord cu FMI

România a incheiat in primavara anului trecut un acord cu FMI pe doi ani, pentru o finantare de circa 13 miliarde euro. Transele a treia si a patra din acord, in valoare cumulata de 2,45 miliarde de euro, au intrat in acest an in contul Bancii Nationale a României si cel al Trezoreriei statului.

“Noi nu va fortam sa luati un nou imprumut de la FMI, dar n-ar fi rau s-o faceti”. Cam asa suna ultima declaratie a sefului misiunii de evaluare FMI in România, Jeffrey Franks. Fara sa ne ferim de cuvinte, asta inseamna ca România va apela din nou la FMI si nu mai avem niciun dubiu in aceasta privinta din moment ce si Traian Basescu a atins acest subiect de curind, confirmind intentiile României.

*Ca sa “momim” investitorii*

“România va decide daca vrea sau nu un nou acord cu FMI. Noi nu vom impune un acord. Ar trebui sa-l intrebati pe presedintele Basescu ce crede. In multe cazuri, statele cred ca a avea aprobarea din partea FMI, a trece prin revizuiri din partea expertilor, arata ca sint pe calea buna si se fac schimbarile cerute”, a spus Franks intr-o emisiune televizata. El a explicat ca obtinerea unei aprobari din partea consiliului FMI poate facilita finantarea pe piata privata, pentru ca multe banci de investitii si investitori in obligatiuni analizeaza si observa ca acordul cu FMI este pe drumul cel bun si “spun da pentru o anumita tara”. “Chiar daca nu utilizati banii FMI pentru finantarea deficitului, imprumuturile pot fi mai ieftine daca ai un program cu FMI, (…) care spune investitorilor ca FMI este acolo”, a mai spus Franks. De altfel, presedintele Traian Basescu a declarat, cu ocazia vizitei in România a directorului general al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, de la finele lunii martie, ca atunci cind actualul acord se va incheia, cel mai probabil Guvernul va solicita un nou acord stand-by de asistenta sau o linie de credit flexibila. Cu alte cuvinte, este doar o chestiune de timp pina cind România va primi un nou ”colac” de salvare de Fond.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
46 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger