AcasăNewsAu facut-o lata si la Parlament si la restaurant

Au facut-o lata si la Parlament si la restaurant

Democrat-liberalii au reusit din nou performanta sa voteze anapoda, respingand cererea  sefului statului de reexaminare a legii prin care se majora renta viagera a fostilor sportivi.

Cu gandul la petrecere democrat liberalii au mai dat un vot anti Basescu

PDL a votat impotriva lui Traian Basescu. Intentionat sau din greseala, nu mai are importanta. Cand s-au prins ca au comis-o, democrat-liberalii au incercat sa dreaga busuiocul. „Nu am anuntat rezultatul, nu a fost anuntat rezultatul votului, drept urmare nu putem considera ca e o lege considerata adoptata”, a incercat stangaci Ioan Oltean sa repare gafa facuta de colegii sai.  Ca sa mai uite de necaz, pedelistii si-au dat intalnire la un restaurant din Capitala, unde i-au sarbatorit cum se cuvine  pe colegii nascuti in luna noiembrie. Printre invitatii  de onoare s-au aflat presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, ministrul Muncii , Sulfina Barbu, liderul grupului PDL din Camera Deputatilor, Mircea Toader, dar si premierul Emil Boc. Premier care a fost nevoit sa paraseasca localul pe usa din dos, ca sa nu dea ochii cu jurnalistii indiscreti.

author avatar
Ana-Maria Ludatser
125 afisari

2 COMENTARII

  1. Toata latrina p.d.l.-ista,mai putin ideologul,basalaul si alte boarfe au lipsit de la sedinta de alcoov…odinea de zi sa fi fost:vin vremuri grele…as,da de unde cat este basalaul ,morar si kovesi plus neica gheneral OPRIS la s.t.s…totul este o.k….si va fi daca nu intelegeti sa iesiti la VOT!

  2. …vad ca inca mai moderati..moderati ,pana primiti aprobarea de la golani…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Publicarea de Anunțuri de Mică și Mare Publicitate în Ziare Naționale din România – Ghid Complet pentru 2025

Publicarea de anunțuri în ziare naționale rămâne una dintre cele mai sigure și eficiente metode pentru a transmite mesaje importante către un public larg...

Caz cutremurător în Dolj! O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 4. Descoperirea macabră făcută în apartamentul ei

Un caz șocant a ajuns în atenția polițiștilor din Dolj, care fac cercetări pentru a stabili condițiile în care au sfârșit o mamă și...
proger