Fostul premier britanic este din nou in centrul presei britanice, cu „traficul de influenta” pentru amicul sau miliardar, Lakshmi Mittal.

Acum, nu mai e premier, ca sa fie trafic pe fata. Insa, influenta a capatat-o tot datorita acestei functii, care ii permite acum sa-l consilieze pe presedintele Kazakstanului, Nursultan Nazarbayev, dupa ce ar fi castigat vreo 8 milioane de dolari pentru a „curata imaginea tarii de stampila coruptiei”, scrie Daily Mail. Prietenul Mittal, a carui avere se ridica la 20 miliarde de lire, ar fi contribuit cu vreo 4 milioane de lire la bugetul Partidului Laburist. Acum este cel mai mare investitor din Kazakstan, unde „consilierul” Blair si-a deschis un birou in capitala Astana, periind conducerea tarii, cum ca s-a angajat pe un drum cu adevarat progresiv.
Blair lucreaza cu „donatii”

Cam cum a facut si cu premierul roman Adrian Nastase in 2001, afacere repusa pe tapet de presa britanica. In noiembrie 2001, Lakshmi Mittal a parafat la Londra, impreuna cu fostul ministru pentru privatizare al Romaniei, Ovidiu Musetescu, vanzarea pachetului majoritar de actiuni al Sidex Galati. Premierul britanic Tony Blair a fost acuzat de trafic de influenta pe langa omologul roman Adrian Nastase, caruia i-a trimis o scrisoare in care sugera ca aceasta vanzare va spori sansele Romaniei la integrarea in UE. Cu putin timp inainte, Mittal donase laburistilor 125.000 de lire sterline. Si, se pare ca nu numai partidului donase, dar si „matusilor Tamara”, ale lui Tony Blair si Adrian Nastase. Numai ca aceasta nu s-a putut dovedi.

Blair este coleg de consiliere in Kazakstan cu oligarhul Oleg Deripaska, Alexander Maskevici, Lord Renwick of Clifton, vicepresedinte cu investitiile la banca JP Morgan si Peter Voser, director executiv la Shell.
Ceea ce a facut tony blair in 2001, trimitand scrisoarea, se numeste lobby. doar pentru ca in legislatia noastra nu este reglementat, nu inseamna ca in lume lobby-ul nu exista sau nu se practica…