Cauta

Zelenski, MVP-ul Forumului de la Davos. Ce mai pun la cale George Soros și Klaus Schwab

Volodimir Zelenski este vedeta reuniunii de anul acesta de la Davos. Liderul ucrainean își părăsește țara pentru câteva zile, lăsând în urmă un Kiev bombardat zilnic și o situație dezastruoasă pe front.

Duminică, în ajunul începerii reuniunii anuale din Alpii elveţieni a liderilor lumii politice, de afaceri şi financiare, la Davos se vor întruni personalități importante din conducerea a peste 70 de țări. Aceștia se vor preface, din nou, că sunt îngrijorați de situația teribilă a Ucrainei și își vor pune mințile la contribuție pentru a rezolva minirăzboiul dintre Rusia și Ucraina.

Analiștii spun că Zelenski merge la Davos cu deja penibila sa „formulă de pace”, o utopie  în care nu cred nici măcar consilierii săi. Printre altele, planul acestui „Bobiță” de la Kiev prevede retragerea tuturor forţelor ruse din teritoriile ocupate din Ucraina, inclusiv din Peninsula Crimeea (!), alături de garanţii privind viitoarea securitate a Ucrainei (adică, intrarea în NATO).

Sună mai degrabă a scenariu de film SF, deși, suntem aproape siguri că Forumul de la Davos nu are nimic de-a face cu lumea cinematografică. A, și cică la Davos liderii ruşi ar urma, încă o dată, să fie traşi la răspundere pentru declanșarea acestui război.  De frică, Putin iar nu va ieși din pivnița de la Kremlin.

Ce tematică are noul episod Davos

În altă ordine de idei, tema ediţiei de anul acesta a Forumului Economic Mondial de la Davos este „Reconstruirea încrederii”. Așa susțin organizatorii, într-un mesaj pompos trimis presei mainstream.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele francez Emmanuel Macron, Zelenski, premierul chinez Li Qiang şi noul preşedinte argentinian Javier Milei se vor număra printre participanţi.

Această mare întâlnire a liderilor politici şi de afaceri se desfăşoară la începutul fiecărui an. În 2024 a ajuns la a 54-a ediţie. Misiunea este de a căuta posibilităţi de cooperare într-o lume tot mai polarizată şi marcată de conflicte armate care pun la încercare dreptul internaţional şi ameninţă regiuni întregi, cum este cazul războaielor din Ucraina şi Fâşia Gaza.

În traducere, păpușarii acestei lumi, aparent surprinși de ce au putut crea, se reunesc ca să mai șlefuiască pe alocuri planurile făcute anul trecut.

Reprezentanții delegaţiei americane la Davos vor fi secretarul de stat Antony Blinken şi consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, ceea ce confirmă caracterul geopolitic al întâlnirii.

Pompos, organizatorii au mai anunțat că o temă principală a dezbaterilor va fi cooperarea în materie de pace şi securitate – „Într-o lume în care numărul refugiaţilor a crescut de la 40 la 110 milioane şi atacurile cibernetice s-au multiplicat de patru ori, trebuie să reunim la Davos oameni care pot găsi oportunităţi de cooperare într-o lume cu tot mai multe provocări”.

Cu siguranță, mințile luminate de la Davos nu vor uita să închine un pahar de șampanie și pentru victimele razboaielor declanșate pe tot globul, printre nenumăratele alte scenarii „pacifiste” pe care și le vor imagina.

Ultimele stiri

  • Horoscop 16 iulie 2025 – Este nevoie de o discuție diplomatică
  • Alege ce citești
  • PSD, de la partid-stat la partid-știrb
  • Stăm bine! Importurile de energie, cât producția de nuclear, eolian și solar la un loc
  • Se prăbușește comerțul transatlantic?
  • Execuția bugetară pe 2024, gaură de 22 miliarde de lei din fonduri europene
  • Stadion de 100.000 de locuri pentru United!
  • Manchester City aruncă în aer fotbalul: contract de 1,1 miliarde euro!
  • Trump transformă „războiul lui Biden” în propriul său război
  • Schema UE de a strânge mai mulți bani pentru Ucraina: riscuri pentru piețele europene
  • Exit mobile version