Cauta

Zăcămintele de petrol și gaze din România, date pe mâna unor companii fantomă

Pierderi uriașe pentru România. Sabotaj instituțional în perimetrele de explorare a gazelor

Raportul privind performanța privind implementarea strategiilor și politicilor în domeniul investițiilor și producției de gaze natural, realizat de Curtea de Conturi, a scos la iveală un dezastru în curtea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. Inspectorii au constatat că transferul obligațiilor din acordurile petroliere, în special de la OMV Petrom, s-a făcut către firme fantomă, pierderile statului ridicându-se la milioane de euro. 

Pentru a scăpa de obligațiile efectuării de investiții în perimetrele concesionate de la statul român, OMV Petrom a apelat la transferul drepturilor și obligațiilor către alte persoane juridice, profitând de permisivitatea Legii petrolului. Potrivit raportului Curții de Conturi, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat aceste transferuri fără să verifice bonitatea persoanelor juridice respective, constatându-se că, în cele mai multe cazuri, acestea erau un fel de firme fantomă, fără angajați și fără cifre de afaceri.

Potrivit prevederilor art. 34 din Legea petrolului nr. 238/07.06.2004, titularul acordului petrolier poate transfera, total sau parţial, uneia sau mai multor persoane juridice drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul petrolier, numai cu aprobarea prealabilă scrisă a ANRM iar, începând cu data de 28.02.2020, data intrării în vigoare a OUG nr. 27/04.02.2020, transferul se poate realiza numai după aprobarea prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ANRM. În perioada 2017-2021, ANRM a aprobat transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate de concesionari pentru desfășurarea de operațiuni petroliere în cadrul unui număr de 82 de perimetre. Dintre acestea, 70 erau acorduri petroliere de dezvoltare-exploatare și exploatare, 97,14% fiind operațiuni petroliere efectuate, în calitate de titular, de OMV Petrom SA. Ulterior, această calitate a fost deținută de Mazarine Energy Romania SRL și Dacian Petroleum SRL, se arată în raportul Curții de Conturi.

Tragere de timp

Odată cu impunerea obligației de aprobare de către Guvern a transferului drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin acord, s-a remarcat majorarea perioadei de timp între data formulării cererii de transfer și data aprobării transferului prin hotărâre de Guvern. Astfel, în unele cazuri, intrarea în vigoare a transferului s-a realizat la momentul intrării în vigoare a hotărârilor de guvern, la mai mult de un an de zile de la momentul solicitării transferului, aspect ce are un efect negativ asupra derulării operațiunilor petroliere.

Totodată, auditul Curții de Conturi a constatat faptul că la aprobarea de către ANRM a transferului nu a fost prevăzută o cerinţă minimă de calificare, în raport cu situaţia economică şi financiară a operatorilor economici care preiau drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul petrolier, respectiv un anumit nivel al indicatorilor economico-financiari, iar, în majoritatea cazurilor, din actele de control încheiate în vederea aprobării transferului drepturilor dobândite și obligațiilor asumate prin acord, nu reiese verificarea pe teren a sondelor. ”Nestabilirea unor cerinţe minime de calificare, în raport cu situaţia economică şi financiară a operatorilor economici care preiau drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul petrolier a permis ca transferul drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate să fie realizat către societăți care au înregistrat pierderi, nu aveau angajați și nu înregistrau cifre de afaceri”, susține Curtea de Conturi.

Au recuperat 0,25% din sume

Consecința existenței unei perioade lungi de timp pentru aprobarea transferului și preluarea drepturilor și obligațiilor de către titulari care nu au o situație financiare stabilă și solidă poate conduce, pe de o parte, la sistarea lucrărilor pe perioada realizării transferului, iar pe de altă parte generează un potențial risc în ceea ce privește executarea lucrărilor obligatorii, semnalează Curtea de Conturi. ”În situațiile în care ANRM a constatat faptul că titularii de Acorduri petroliere nu au executat la termen lucrările de dezvoltare și exploatare, deși agenția a întreprins demersuri pentru recuperarea contravalorii lucrărilor neefectuate (13.625.503,01 lei și 14.560.000 USD), gradul de recuperare este extrem de redus, fiind recuperată suma de 180.217 lei, reprezentând 0,25% din suma totală, datorită radierii unor titulari de acord sau formulării de acțiuni în instanță împotriva unor persoane care nu au calitate procesuală”, se precizează în raport.

Pierderi majore pentru statul român

Inspectorii Curții de Conturi au constatat că, la nivelul ANRM nu au fost luate măsuri pentru recuperarea sumei totale de de 8.044.000 lei și 3.629.769,98 USD (reprezentând contravaloarea lucrărilor scadente și neexecutate la termen de concesionari), această situație fiind determinată de neurmărirea eficientă a modului în care operatorii își realizează obligațiile privind efectuarea lucrărilor de dezvoltare și exploatare. Pe de o parte, această situație este generată de lipsa de personal cu atribuții de control de la nivelul ANRM, iar pe de altă parte de faptul că, nu în toate cazurile titularii de acorduri petroliere au transmis către ANRM rapoartele anuale de activitate, acest aspect îngreunând efectuarea unei monitorizări eficiente a activității și a capacității financiare a titularilor. ”În urma analizei efectuate pe un eșantion de 8 titulari de acorduri petroliere, auditul a constatat faptul că cinci dintre aceștia înregistrau la data depunerii ultimului bilanț (2020-2021) capitaluri totale negative, iar rata solvabilității era subunitară, fapt ce evidențiază un dezechilibru financiar pe termen lung care nu permite acoperirea datoriilor din activul net, fiind remarcată situația potrivit căreia operatorii nu aveau nici un angajat, sau în unele cazuri între 2-6 angajați”, se mai arată în raportul Curții de Conturi.

Ultimele stiri

  • Aproape toată țara, sub avertizare de ploi torențiale și vijelii. ANM a emis COD PORTOCALIU și GALBEN – HARTA
  • Anunț devenit viral: Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o casă la munte. Are o singură condiție/ FOTO
  • Un cutremur puternic a lovit centrul Japoniei, luni dimineață
  • Incident înspăimântător în Cehia. 18 persoane, rănite de fulger într-un parc
  • Ciucă, despre sondajele la prezidențiale: Nu toţi cei care au fost clasaţi primii au câştigat alegerile – VIDEO
  • Poza Zilei
  • Horoscop 3 iunie 2024 – Astăzi veți avea timp să vă concentrați
  • Alege ce citești
  • E oficial. Ursula a dat undă verde pentru importurile din Ucraina până în 2025
  • Gabriela Firea, a doua scrisoare deschisă către Nicușor Dan: „Domnule primar, sunteți serios?”
  • Exit mobile version