Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost întrebat dacă se simte responsabil pentru frigul din casele bucureştenilor. El a spus că bucureştenii nu vor rămâne fără căldură în această iarnă, dar că nu vor putea la nesfârşit să subvenţioneze şi să nu primească banii înapoi.
În privinţa situaţieie energetice, oficialul Guvernului a afirmat că nu există piaţă liberă, ci doar piaţă care respectă reguli, precizând că dacă nu era Ordonanţa OUG 114 nu se blocau investiţiile atât în domeniul energiei electrice, cât şi în cel al gazelor naturale, El a explicat că acesta a fost efectul pervers al acestei ordonanţe, iar PNL, când a venit la putere a abrogat OUG 114.
Virgil Popescu cere bani de la bucureşteni
Ministrul Energiei este de părere că, atât timp cât Bucureştiul este cel mai bogat oraş, locuiorii Capitralei ar trebui să suporte costurile de încălzire.
“Atâta timp cât Bucureştiul este cel mai bogat oraş, atâta timp cât Consiliul General consideră că bucureştenii trebuie să plătească un tarif pe gigacalorie, înseamnă că ştie că are bani în buget să plătească această subvenţie.
Şi, de asemenea, ştie că are nişte reţele care au pierderi. Deci trebuie să-şi asume acest lucru şi trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă ca să plătească”, a adăugat ministrul Energiei la Prima TV.
“Nu, îi sugerez că ar trebui să aloce bani ca să plătească până la preţul…, dacă au hotărât acest lucru, să respecte da, să îşi asume din punct de vedere financiar.
Sigur, am văzut declaraţia domnului prim ministru, se va ridica plafonul de îndatorare şi probabil va putea să se împrumute şi să achite. Noi suntem deschişi inclusiv la a-i lăsa în acţionariatul ELCEN să intre inclusiv unitatea administrativă, să intre Primăria Bucureşti în acţionariatul Elcen să facem un SACET”, a mai zis acesta.
S-au blocat investiţiile?
Întrebat dacă România ar fi ajuns să fie exportator net, Virgil Popescu a răspuns:
“Dacă nu era acea ordonanţă 114, nu se blocau investiţiile atât în energie electrică şi gaze naturale. Asta a fost efectul pervers al Ordonanţei 114. Ce am făcut noi în 2019? Am abrogat OUG 114.
Şi am spus ANRE-ului: ”Pune reguli în piaţă!”. La gaze naturale a pus reguli în piaţă în 2020, preţul a scăzut la gaze naturale. La energie electrică, din păcate, n-a făcut nimic.
La energie electrică, din păcate, dacă ne aducem aminte la Crăciunul anului 2020 a fost un ordin al autorităţii prin care milioane de români li se spunea să se ducă la ghişee să îşi caute un furnizor”.
”Virgil Popescu cere bani de la bucureşteni” In natura primesti Virgilica? O sa iti dam m uie si dupa aia te aruncam in puscarie. De ce ai inchis minele si termocentralele in plina criza energetica? De ce ai vandut hidroelectrica? E a lu’ tactu?
Ce mecla de nebun are asta!
VIRGIL ESTE MINCINOS!
”ANRE-ului: ”Pune reguli în piaţă!”. La gaze naturale a pus reguli în piaţă în 2020, preţul a scăzut la gaze naturale”
Da bah! Au scazut de la 2,20 litrul la 4,10 lei litrul! NEBUNULE SI HOTULE!
actul unu – virus misterios apare în china: ultimele știri
https: //epochtimes-romania.com/focus/china-virus–135
actul doi – insurecție marxistă în sua: ultimele știri
https:/ /epochtimes-romania.com/focus/revolte-sua–136
actul trei – ucraina invadată de vladimir putin: ultimele știri
https: //epochtimes-romania. com/focus/ucraina-invazie–137
Bula,o sa ti dea bucurestenii cate o moneda in cap sa nu mai iesi penalule distrugatorul unei intregi natiii cu pixul tau dar vezi ca si altii mai smecheri ca tine au ajuns la final gloabe!!
Foarte bine. De ce trebuie ca eu, din Brașov, să subvenționez putoarea mitică? Să vină, nespălatul, să se spargă în figuri în Poiana Brașov?
Să-i plătesc metroul, căldura, catedrala tîmpirii miticilor, scuzat fie-mi pleonasmul.
NU AM VĂZUT CA ȚÎGOINERII DIN HAULES-BUCALES SĂ IASĂ LA PROTESTE CĂ S-A „PRIVATIZAT” DISTRIBUȚIA CURENTULUI PRODUS DE STAT.
Bah io imi fac veacul la Unirii si imi e frig! Ma iei la tine? Te las sa ma f uti in c ur. M uia e bonus ca-mi place de tine!
barbule, sa te ia ma ta!
n-o sa o fu ti, ca esti lgbtq, da nu stai in frig, ca (prostul) barbu.
„De ce trebuie ca eu, din Brașov, să subvenționez putoarea mitică?”
Stiu ca e la mishteaux dar s-ar putea ca unii boi sa te si creada. Pentru boii aia creduli le dezvalui faptul ca nu aia din Brasov sau din tara ii platesc pe mitici, isi cam platesc singuri miticii si mai si varsa la bugetul tarii un purcoi de bani din care se scurg cativa leuti si pe la Brasov.
eu cred !
Daca locuiesti in brasov, mergi la cimitirul local !
La ”Bucale” subventiile se dau din bugetul primariei Capitalei, adica din banii miticilor , nu ai cretinilor din brasov ca tine !
Ia spune dementule, cind va rupeti sa scapam de rasinile voastre de spalati pe neuron !?!?!?
Hai siktir de scirba iobaga !
Retard, din ce bani se plătește metroul?
Esti dobitoc de bozgorian!
SI NOI BUCURESTENII II RASPUNDEM ACESTUI SOBOLAN CA SI EL VA PRIMI CE MERITA………….CAT DE CURAND………..
SOBOLANE SI CARTITA DE LA PRIMARIA GENERALA A CAPITALEI AVETI PRILEJUL SA RAMANETI IN ISTORIA NEAMULUI ROMANESC CA NISTE NULITATI UMANE , NISTE AVORTONI………..
Cum s-ar simti Virgilica si tot neamu daca ar ramane fara caldura in casa lui?
Ar mai vorbi asa obraznic la cetatenii care il platesc, platesc impozite, taxe culmea ! si caldura care….lipseste cu desavarsire?
Este sau nu inselaciune a lui Virgilica si a lui Nicusor ?
eu am caldura !!.
ministrul imi da mue si mi o trage la gaoz.
Si eu am caldura! S ug P ula portarului de la guvern si ma primeste sa dorm in ghereta lui de la paza!
barbule, ti-am raspuns deja.
” ghereta lui de la paza!”
nu ma mir ca esti fan veorica, vorbesti dancileza !!!!!!
lol lol
P oponarule daca te prind te trag in teapa! Am o teapa groasa si lunga!
de abia astept.
mergi in unirii, numele meu este peste tot.
sau intreaba de barbu.
pt mooie si si ga oz.
S*a învățat Plicusor cu bani…
Sa mai luam si de la pisdaluta Firea de la famiglie sa dam la bucuri nu la Pandele.
Popescule, cind vii la Severin sa iti pazesti beregata !
Nu vine, mancamiai!
Atat au reusit nemernicii astia prin atatea biruri ,sa ne divizeze si cine pune botul crede ca da pt altii ,nu da doar pt niste buzunare smechere.
Nicusor ia din banii de cazare ucraini ca se poarta si fa conducte.
BA baietzi ,Popescu are dreptate! Voi bucurestenii ati votat in masa PNL&USR , acu a vnt nota de plata/decontu! Cin la guvernare era PSD/Dragnea au iesit in strada la proteste 800.000 de bucuresteni pt. ord.13 care limita pretul la gaze&curent si impozita multinationalele! Pe motiv ca ord.13 il scapa pe Dragnia de puscarie! Ati pus botu la propaganda multinationalelor mereu! Si a big pharma de v-atz injectata in masaa cu ARNm, iar acu suferiti consecintele! Cind esti prost sau cind esti mort nu esti constient,nu-ti dai seama de asta numa altii sufera! Cei apropiati ..
Ba ca ca catule te f u t in gura!
pe mine primul !
da mi-o tragi si la kaka.
Sa-ti traga mata!
CALDURA E O INVENTIE DIAVOLEASCA A GUNOAIELOR CAPITALISTE…ROMULANII SUNT GETO-DACI…TRACI…PELASGI…N-AU NEVOIE DE INCALZIRE
După ce au pus capitala pe butuci cu banii, i s-așa cășunat pe Nicu ssd or. Asta așa nu vrea sa le dea capitala l așa jaf. E, daca ar fi fost doamna… altfel se punea problema. Chiar și frații PNL nu ar fi avut nimic de zis.
Chiar nu pot fi eliminate comentariile de natural suburban a ce abunda la Dvs?
SA O SUGA VIRGIL! BUCURESTENII SI-AU PLATIT DATORIILE. UNDE SUNT BANII?
P.S. SA O SUGA VIRGIL SI TOT NEAMUL LUI DE TRADATORI