AcasăUtileMeteoVești de ultimă oră despre vreme! Mare parte din țară, sub COD...

Vești de ultimă oră despre vreme! Mare parte din țară, sub COD GALBEN. Ploi și vijelii – HARTA

Vești de ultimă oră despre vreme! Mare parte din țară, sub COD GALBEN. Ploi și vijelii - HARTA (sursa foto: realitateadetulcea.net)

Meteorologii nu vin cu vești bune despre vremea din perioada imediat următoare. Sunt anunțate ploi, dar și descărcări electrice și vijelii.

În dimineața zilei de joi, 10 iunie, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenționare COD GALBEN.

Mesajul meteorologilor vizează intervalul 10 iunie, ora 12:00 – 10 iunie, ora 23:00. Foarte multe zone din țară se vor afla sub incidența acestei avertizări, după cum se poate vedea de pe harta de mai jos. Nu și Capitala.

(foto: meteoromania.ro)

Astfel, reprezentanții ANM transmit că ”pe parcursul zilei de joi (10 iunie) în Oltenia, Maramureș, nordul Moldovei, local în Muntenia și în Transilvania, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină”.

Potrivit specialiștilor, în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Informare meteo, până duminică seară, 13 iunie

Veștile nu par să se îmbunătățească nici când vine vorba despre vremea din zilele următoare. Tot joi, a fost actualizată informarea meteo remisă recent din direcția ANM.

Astfel, în dimineața acestei zile s-a anunțat că în intervalul 10 iunie, ora 12:00 – 13 iunie, ora 23:00 vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial. De asemenea, vor fi descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, căderi de grindină.

”Aceste fenomene se vor semnala în zilele de joi, vineri și sâmbătă (10, 11 și 12 iunie), îndeosebi după-amiaza și seara, în zonele de deal și de munte, precum și în sudul și centrul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest și va cuprinde toate regiunile.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp”, mai transmit specialiștii, prin intermediul acestei informări meteo.

Prognoză specială pentru Capitală

Vă spuneam că Bucureștiul nu se află sub incidența noii atenționări COD GALBEN. Însă nici Capitala nu scapă de ploi. Tot joi, ANM a făcut publică o prognoză specială pentru București, pentru intervalul 10 iunie, ora 12:00 – 13 iunie, ora 23:00.

Din care aflăm că ”îndeosebi în cursul după-amiezelor vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 5…10 l/mp și izolat posibil peste 15…20 l/mp”.

Se anunță, în schimb, o schimbare la nivel de regim termic. Astfel, conform meteorologilor, temperaturile maxime vor fi, în general, de 25-27 de grade. Duminică, 13 iunie, însă, valorile termice vor fi în scădere, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, potrivit ANM.

175 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger