AcasăEconomieUndă verde pentru invazia recuperatorilor străini în România. Încep executările silite

Undă verde pentru invazia recuperatorilor străini în România. Încep executările silite

România, obligată de UE să lichideze creditele neperformante

România pregătește transpunerea unei directive europene, care va stimula înmulțirea firmelor de recuperări atât din UE, cât și din afara acesteia. Măsura se va lua pentru lichidarea creditelor neperformante, care au ajuns să suprasolicite echilibrul din sistemul bancar. Sub pretextul unei griji pentru consumatori, în sensul că recuperatorii vor fi autorizați, se urmărește, de fapt, demararea unei ample operațiuni de executări silite.

Deși autoritățile încearcă să ne convingă că măsura ar fi pentru binele populației și al agenților economici, transpunerea directive europene care urmărește să anihileze creditele neperformante, în avantajul exclusiv al băncilor, va duce la o intensificare a executărilor silite. Pe motiv că ar stimula concurența în sectorul recuperatorilor de datorii, se deschide larg poarta pentru invazia pe piața românească a unor firme de recuperări atât din UE, cât și din afara Uniunii.

Acestea vor trebui să se autorizeze în România, cerințele fiind însă minime și fără legătură cu vreo protecție a debitorilor. Proiectul de ordonanță de urgență privind privind administratorii de credite și cumpărătorii de credite ar duce la creşterea nivelului de protecţie a consumatorilor ca urmare a reglementării activității administratorilor de credite și cumpărătorilor de credite ai drepturilor unui creditor ce decurg dintr-un contract de credit neperformant, susține Ministerul Economiei.

”Reglementarea activității legată de gestionarea creditelor neperformante întărește încrederea consumatorilor, le oferă mijloacele de a-și exercita drepturile, contribuie la o concurență loială și creează condiții de concurență echitabile pentru comercianții care își desfășoară activitatea pe piața internă. Prezenta propunere asigura un echilibru just între atingerea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și promovarea competitivității operatorilor economici”, se arată în proiectul de act normativ.

Hărțuirea interzisă

Pentru protejarea debitorilor, administratorii de credite și cumpărătorii de credite trebuie să acționeze întotdeauna cu bună-credință, să trateze în mod echitabil debitorii și să le respecte dreptul la viață privată. Aceștia nu au voie să hărțuiască debitorii și nici să le ofere informații înșelătoare.

De asemenea, înainte de prima colectare a datoriilor și ori de câte ori debitorii solicită acest lucru, aceștia vor furniza debitorilor informații privind, printre altele, cesiunea care a avut loc, identitatea și datele de contact ale cumpărătorului de credite și ale administratorului de credite, în cazul în care acesta este desemnat, precum și informații privind sumele datorate de debitor, se precizează în proiectul de ordonanță de urgență.

Activitățile de administrare a creditelor constau în colectarea sau recuperarea de la debitor a oricăror plăți datorate legate de drepturile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit sau de contractul de credit în sine, renegocierea cu debitorul a oricăror termene și condiții legate de drepturile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit, în conformitate cu instrucțiunile date de cumpărătorul de credite, precum și informarea debitorului în legătură cu orice modificare adusă ratelor dobânzii sau costurilor sau plăților datorate legate de drepturile unui creditor ce decurg dintr-un contract de credit sau de contractul de credit în sine.

Totul vine de la UE

Directiva (UE) 2021/2167 a Parlamentului European și a Consiliului, transpusă în proiectul de ordonanță de urgență de către Ministerul Economiei, a urmărit elaborarea unei strategii cuprinzătoare pentru a aborda problema creditelor neperformante.

”Având în vedere interconectarea sistemelor bancare și financiare din întreaga Uniune, în cadrul căreia instituțiile de credit își desfășoară activitățile în mai multe jurisdicții și state membre, este foarte probabil să se creeze efecte de propagare între statele membre și în Uniunea Europeană în ansamblu, care să afecteze atât creșterea economică, cât și stabilitatea financiară. Abordarea volumelor mari de credite neperformante și a posibilei acumulări a acestora este esențială pentru consolidarea uniunii bancare, deoarece este vitală pentru asigurarea concurenței în sectorul bancar, pentru menținerea stabilității financiare și pentru încurajarea acordării de credite, în vederea creării de locuri de muncă și a generării de creștere economică în Uniune”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
70.988 afisari

27 COMENTARII

  1. Mai, sunt unii pe la Ministerul finantelor mai tari decat aia din Europa occidentala.
    Nu se grabeste Germania, Austria, Franta, etc., etc., sa transpuna Directiva din 2021 ca se gasesc astia din Romania, pe repede inainte.

  2. NE DOVEDIM PE ZI CE TRECE CA NU SUNTEM O TARA GUVERNABILA !,LEGILE SUNT PENTRU MURITORII DE RAND !,MAFIA ESTE INRADACINATA IN TOT SISTEMUL JURIDIC !.
    POLITIA, PROCURATURA ,ANAFU-ul ,VAMILE SERVICIILE NU-SI FAC TREABA FIINCA SUNT SANTAJABILE PENTRU CEI 34 DE ANI DE STRANSA LEGATURA CU MAFIA SI TRADATORII.
    UN STAT CARE NU-SI FACE ORDINE ,CARE NU POATE SA CONTROLEZE NICI MACAR CIRCUITUL DATORIILOR ESTE O MARIONETA.
    PUTREGAIUL DIN SISTEM ,CANGRENELE DIN JUSTITIE NU SE POT TRATA CU JUMATATI DE MASURA SI CU NEBAGARE DE SEAMA !,ACOLO TREBUIE TAIAT IN CARNE VIE !,TOT CE-I PUTRED TREBUIE SA DISPARA PENTRU TODEAUNA. RADACINILE RAULUI TREBUIE ARSE PENTRU A NU SE REGENERA.
    SA DATI TARA PE MANA STRAINILOR ESTE O CRIMA ,ESTE O TRADARE ,ESTE DOVADA INCRENGATURILOR MAFIOTE CARE SANTAJEAZA ORCE STRUCTURA A STATULUI.

  3. Deja în legislația internă este noțiunea legală cu privire la contractele de credite încheiate cu băncile sunt executabile.adica nu trebuie sa ajungi la judecata cu bănci.ci băncile executa cu ajutorul executorilor creanța.

    • Așa este. Sunt executați silit românii din 2010 doar cu executorii. Credite de mult trecute de prescripție, sunt recuperate de firme cu sediu in Malta, Dubai, Cipru.
      Judecătorii români sunt mana în mana cu executorii. Își iau dreptul.
      Depășesc prescripția sa se adune mai mulți bani la suma datorata, când în fapt trebuia ștearsă.

  4. Am vrut sa depun banii din casierie și am
    alergat la trei sucursale . Toate bancomatele erau pline. Băncile nici tehnic nu sunt pregătite. O sa se îmbogățească pe spatele nostru, din comisioanele bancare. Guvernul a lucrat în favoarea lor. RUSINE!!!

    • Ce sa recupereze cand Toate guvernele de la revoluție și până în prezent șterg TOATE datoriile societăților de stat? Apoi le privatitezeaza.

  5. Ba măscăricilor,vreți adoptate toate rahaturile uniunii europene pentru binele lor. Dar binele nostru când îl adoptați? Tara de infractori!

  6. Avocat, contestație la executare ( după 5 ani datoria e prescrisa ) recuperezi si bani de avocat si banii de timbru, acționată firma de recuperare în instanță pt hartuire si restul drepturilor încălcate sa iti iei si tu dreptul de șmecher. 500 de mii de romani dacă fac asta falimentează toate firmele de recuperatori.

  7. Sunteți bătuți în cap! Îi înțeleg pe ăia care au credite restante, nu le cade bine deloc, dar restul dacă credeți că recuperatorii de creanțe sunt ceva rău aflați că vă înșelați. Dacă nu ar fi atâtea credite neperformante, dobânda la împrumut ar fi cu 20-30-40% mai mică, dar na, e greu să înțeleagă tot românul că „pierderile” băncilor, explicit banii dați cu împrumut si nerecuperati, sunt amortizate pe spatele celor buni platnici care plătesc dobânzile astea mari. Dar acu’ nu vreau să vă plictisesc cu educație financiară. În încheiere, de ce spun că și recuperatorii au utilitatea lor, pentru că dacă nu vrei să restitui împrumutul de bună voie, o să o faci de frică sau silit!

    • Bravo Marian. Ai observat și schema adoptată de Elveția la începutul anului 2007 sau 2008, cu francul elvețian? Te ruga banca să iei cât mai mulți bani împrumut?, corect. Ulterior francul sa triplat și mii de clienți își pierd imobilele? Corect.

    • Cred că ești mai slab pe financiar decât el o femeie la inseminat elefanți.
      Se aduce doar prejudicii și se depășește prescripția.

  8. Cum este cu dobanda care se mareste in timp ce se deruleaza contractul de imprumut . Asa deci bancile au voie sa te fure? . Nu conteaza din ce tara asa ezte peste tot

  9. Politicienii sunt sponsorizati din astfel de actiuni impotriva poporului! Hotii datornici mari nu sunt executati,doar oamenii cu salarii de maxim 3000 lei!

  10. Toate directivele UE ptr recuperari, repede vreti sa fie aplicate, dar, SALARIILE, CAND vor fi egale ptr toate tarile UE, HOTILOR!!!??? 🤔🤦‍♂️🤦‍♂️🤦‍♂️🤷🏼‍♂️🤷🏼‍♂️🤷🏼‍♂️.

  11. Ar trebui sa dea unda verde persoanelor cu istoric negativ sasi consolideze situatia financiara nu sa le blocheze accesul la refinantare

  12. Deci va fi jale acuma cei cu datorii sa va țineti ca vor merge la Guvern sa recupereze datoriile catre firme de acolo sa înceapa

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger