Suntem la coada civilizaţiei: de ce România a ajuns o ţară second-hand, deşi UE tot promovează egalitatea

Uniunea Europeană încearcă să tot promoveze piaţa unică, susţinând că ăsta e unul dintre pistoanele economiei de pe continent. În teorie, pentru că, în practică, România e lăsată la coada civilizaţiei.

Când vine vorba despre medicamente, fiecare țara comunitară trebuie să se lupte pentru sine, potrivit Politico.

România, ţară second-hand la medicamente

Pacienții de pe tot cuprinsul blocului nu au la dispoziție aceleași medicamente pentru a lupta cu o boală anume. Un medic din România așteaptă în medie doi ani pentru a prescrie același medicament de ultimă generație pe care-l prescrie deja un omolog al lui din Germania.

„Pacienții din statele membre occidentale și mai mari au acces la 90% din medicamentele nou aprobate. În statele membre estice și mai mici, aceeași cifră coboară chiar și la 10%”, declara în aprilie comisarul sănătății, Stella Kyriakides.

De ce se fac diferenţieri?

De ce apar aceste prăpăstii între ţările din Occident şi cele mai sărace, din blocul comunitar. Din raţiuni ce ţin de bani.

Unele medicamente chiar sunt scumpe. Iar între cei 27 de membri există diferențe economice mari – de pildă PIB-ul per capita al Bulgariei e aproape de cinci ori mai mic decât al Olandei. Ceea ce înseamnă că unele țări își permit să cheltuiască mai mult pe sănătate – și medicamente – decât altele.

„Ei (n.r. companiile farmaceutice) aleg să lanseze mai întâi medicamentele în țările în care se așteaptă să obțină prețuri mai mari, de obicei, țările cu venituri mai mari care pot plăti mai mult”, a spus Sabine Vogler, care conduce departamentul de farmacoeconomie al Institutului Național de Sănătate Publică din Austria, care a adăugat:

„În țările din sudul Europei, cum ar fi Portugalia și Grecia și țările din Europa de Est , acestea sunt lansate în etapa ulterioară … în doi sau trei ani.”

În teorie, Directiva UE privind transparența limitează la 180 de zile perioada de timp în care țările trebuie să ajungă la o decizie cu privire la cât vor plăti pentru un medicament.

Dar, în practică, legislația permite „înghețarea” deliberărilor în cazul în care autoritățile de reglementare și agențiile guvernamentale solicită companiilor mai multe date.