Dintre toate provocările în materie de guvernanță modială discutate la ultima întâlnire BRICS de la Johannesburg, rolul centrelor financiare offshore ar fi trebuit să fie foarte important. În schimb, abia dacă a primit o jumătate de paragraf fără angajament la pagina opt din declarația de 26 de pagini a summitului.
Într-un exemplu de ipocrizie uluitoare, notează Politico, țările BRICS se revoltă împotriva arhitecturii financiare internaționale, dar nu oferă nicio acțiune colectivă în ceea ce privește serviciile bancare offshore și, de asemenea, ele însele continuă să fie printre principalii utilizatori ai acestora.
Scurgerile de date, precum Pandora Papers și Panama Papers, au arătat cât de mulți bani ajung în jurisdicții care se adresează nerezidenților bogați, oferind confidențialitate, protecție a activelor și scutire de taxe.
Și, potrivit economistului Gabriel Zucman, 7 800 de miliarde de dolari – sau aproximativ 8% din averea globală (și 40% din profiturile corporațiilor) – sunt în prezent ascunse în astfel de paradisuri fiscale.
O parte considerabilă din această sumă provine din BRICS și din alte țări în curs de dezvoltare. Conferința ONU pentru comerț și dezvoltare estimează că 88,6 miliarde de dolari părăsesc Africa în fiecare an sub formă de fugă ilicită de capital.
În declarația summitului de la Moscova din 2020, țările membre BRICS și-au reiterat “angajamentul de a lupta împotriva fluxurilor financiare ilicite, a spălării banilor și a finanțării terorismului și de a coopera îndeaproape în cadrul Grupului de Acțiune Financiară Internațională (GAFI).
Cu toate acestea, orice acțiune multilaterală globală care se întreprinde în prezent se desfășoară la nivelul G7 și al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – chiar dacă aceste reforme ambivalente protejează adesea interesele offshore ale Occidentului.
Între timp, gruparea BRICS nu face aproape nimic, deși reprezintă cea mai mare sursă globală de fugă de capital, potrivit unui raport al Global Financial Integrity.
Și această lipsă de acțiune se aliniază perfect cu modul în care țările BRICS individuale s-au angajat până acum cu lumea offshore.
Brazilia este al doilea mare împrumutător din lume de pe piețele financiare offshore. India a permis a permis investiții străine directe semnificative și evitarea taxelor de către cei bogați.
Hidrocarburile Rusiei sunt tranzacționate prin jurisdicții offshore opace, iar oligarhii au prosperat în mod notoriu în astfel de sisteme. Întreprinderile de stat din China sunt utilizatori importanți ai unor jurisdicții precum Insulele Virgine Britanice, unde înregistrează filiale secrete.
Pe scurt, țările BRICS sunt la fel de implicate în lumea offshore ca și economiile occidentale pe care le critică. Realitatea este că guvernele și elitele lor politice beneficiază de lumea financiară offshore și au nevoie de ea. Au și motive.
În primul rând, aceste țări se angajează în arbitrajul instituțional prin accesarea unor instituții mai eficiente – și, uneori, a unor instituții care nu există pe plan intern, cum ar fi contracte credibile sau un sistem judiciar apolitic – offshore.
În al doilea rând, caută acces la finanțare mai ieftină și mai puțin constrânsă pe piețele monetare offshore, unde au acces la dolarul american și la investitori internaționali care nu sunt disponibili pe piețele onshore.
Lumea offshore este, de asemenea, o salvare pentru țările BRICS, permițând eludarea măsurilor punitive. Și, în cele din urmă, elitele BRICS utilizează frecvent astfel de facilități în scopuri personale, inclusiv pentru a ascunde bani și active ilicite.
Prin urmare, închiderea acestor căi discreționare pentru offshore ar putea avea implicații pentru supraviețuirea lor personală – sau pentru supraviețuirea regimurilor lor.
Acesta este motivul pentru care acțiunea multilaterală a membrilor BRICS rămâne, în cel mai bun caz, retorică.
O ipocrizie și mai flagrantă este că grupul BRICS susține așa numita de-dolarizare, dar rămâne dornic să aibă acces la dolarii offshore.