AcasăEconomieSe scumpeşte benzina peste tot în lume. Ce efect va avea asupra...

Se scumpeşte benzina peste tot în lume. Ce efect va avea asupra inflaţiei?

benzinarie

Uşor-uşor, benzina se scumpeşte din nou. Nu se întâmplă doar în România, ci în întreaga lume. Asta e o veste ce înseamnă noi presiuni inflaţioniste pentru băncile centrale şi guvernele de peste tot.

Cotaţiile futures la benzină au atins cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni la Bursa de la New York.

Care sunt cauzele scumpirilor?

Pieţele de carburanţi au fost afectate la nivel mondial de o combinaţie între opriri neaşteptate ale rafinăriilor şi un nivel al stocurilor mai redus decât cel normal la importante hub-uri de stocare precum coasta americană a Golfului Mexic şi Singapore.

„Costurile mari la energie ar putea împinge în sus preţurile de consum şi ar putea conduce la o nouă inflaţia a bunurilor de consum – un sector în care majorările de preţuri au încetinit”, spune Andrew Hollenhorst, economist şef la Citigroup Inc.

Acum scumpirea benzinei ar putea să acţioneze ca o frână în calea cheltuielilor, dacă preţurile vor continua să crească semnificativ. Nivelul redus al stocurilor şi cererea mare înregistrată în regiunile importante sunt factorii care duc la creşterea preţurilor în întreaga lume.

Consumul de benzină şi-a revenit

În Europa, consumul de benzină şi-a revenit în condiţiile în care marile pieţe auto (Germania, Franţa, Spania şi Italia) au înregistrat creşteri în ritm anual ale consumului.

În Europa, preţurile la benzină cresc mai rapid decât cele la ţiţei, chiar dacă această tendinţă nu s-a tradus încă în preţuri mai mari la pompă.

author avatar
Andrei Ștefan
782 afisari

4 COMENTARII

  1. Evident că rafinăriile s-au oprit singure pentru că influențate de schimbarea climatică își fac de cap. Stocurile n-au scăzut pentru că s-au oprit rafinăriile, așa cum am fi noi tentați să credem după logica noastră defectă. Tot din cauza schimbării climatice s-au redus. S-a încălzit benzina în rezervoare și s-a transformat în gume. Se mai întâmplă.
    Dar cel mai important lucru este că nici o decizie umanu nu a oprit rafinăriile și nici nu a scăzut stocurile.

  2. Pai ce efect ar putea sa aiba ? Are grije conu’Manole,pix ca lui mai rar gasesti. Mai ales daca si alte bunuri inclusiv alimentele se vor scumpi pas cu pas,leu cu lei. Doar se stie,traim intr-o Tara de nebuni,condusa de mafioti esuaaaaati.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger