Cauta

Se întorc ninsorile și toată țara este sub cod galben. Cum va fi vremea în weekend

Se întorc ninsorile și toată țara este sub cod galben. Cum va fi vremea în weekend - Ziarul National

Avertizare ANM! Cod galben de lapoviță și ninsoare. HARTA zonelor vizate

Noi avertizări meteo de vânt puternic, ninsori și ploi în toată ţara, emisă vineri de meteorologi. În București, până sâmbătă vremea va fi deosebit de caldă, dar de duminică se răcește.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă Cod galben de ploi puternice, valabilă de vineri ora 12.00 până sâmbătă la ora 8.00, informează meteoromania.ro.

Ploi consistente sâmbătă, 11 martie

În vestul Carpaților Meridionali vor fi ploi, mai ales sub formă de aversă, ce vor favoriza topirea stratului de zăpadă. Se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp și izolat peste 30 l/mp, iar pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice. La altitudini de peste 1800 m, precipitațiile vor fi mixte.

Averse de ploaie și descărcări electrice vor fi vineri după-amiază și în prima parte a nopții de vineri spre sâmbătă local și în Oltenia.

O altă avertizare Cod galben, în vigoare de sâmbătă ora 8 până duminică la ora 15.00, vizează întreaga țară. În toate regiunile, vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze de 50..65 km/h și izolat peste 70 km/h.

În Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zona deluroasă a Crișanei, mai ales seara și în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 martie), vor fi precipitații mixte.

Ninsori și viscol la munte

La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar pe creste vor depăși 90….110 km/h, treptat vor predomina ninsorile și va fi viscol.

În Capitală, de vineri dimineață până sâmbătă dimineață, vremea va fi deosebit de caldă, cu o temperatură maximă de 18…20 de grade și o minimă de 7…9 grade. Cerul va avea înnorări și îndeosebi spre seară și noaptea vor fi intervale cu averse și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

De sâmbătă până duminică la ora 15.00, vremea se va menține deosebit de caldă, maxima urmând a fi de 17…19 grade, dar vântul va avea intensificări temporare cu rafale în general de 50…55 km/h. sâmbătă, mai ales în a doua parte a zilei, vor fi înnorări și probabilitate de ploaie ridicată.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, cerul va fi variabil, iar minima în scădere față de intervalul anterior, va fi de 1…3 grade.

Duminică, vremea se va răci, iar valorile termice se vor apropia de normele perioadei, maxima va fi de 11…12 grade. Cerul va fi variabil și vântul va sufla slab și moderat.

Ultimele stiri

  • Tinerii care schimbă viitorul României! Team Romania 2025: aur, premii internaționale și recunoaștere globală, iar acum membri în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Gențile de lux, investiții strategice
  • Lista spitalelor care vor asigura asistența medicală de urgență în perioada Crăciunului, în București
  • Garanțiile de securitate ale Ucrainei, în mâinile lui Putin
  • VIDEO. Un șofer care făcea drifturi a ajuns cu mașina în vitrina unui magazin. Cum a fost sancționat tânărul
  • De ce Bill Clinton a devenit personajul central al dosarelor Epstein
  • O altă față a lui Ceaușescu
  • Protest al angajaților ELCEN în fața Ministerului Finanțelor/Riscă Bucureștiul să rămână fără căldură de Sărbători?
  • Zi de foc în Parlament. Doi miniștri-cheie din Guvernul Bolojan dau testul moțiunii
  • Asasinat la Moscova: șeful „Pregătirilor Operaționale” din armata lui Putin, ucis de o bombă plasată sub mașină! – VIDEO
  • Exit mobile version