AcasăEconomieS-au fâsâit și regenerabilele. Lipsesc 80 milioane de kilometri de rețea

S-au fâsâit și regenerabilele. Lipsesc 80 milioane de kilometri de rețea

Deși oarecum s-a mai domolit avântul prețurilor la instalarea fotovoltaicelor și chiar și a eolienelor, marea problemă a regenerabilelor este imposibilitatea de integrare a acestora. Chiar Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) atrage atenția că mii de proiecte stau pe liste de așteptare incerte pentru conectarea la rețelele care încă nu există. Și asta pentru că, la nivel mondial, mai este nevoie de 80 de milioane de kilometri de rețea, practic, o dublare a capacității.

Când politicile energetice se fac din birourile funcționărimii de la Bruxelles, pe principiul să punem căruța înaintea calului, rezultatele sunt previzibile. Marea revoluție a energiei regenerabile s-a terminat înainte de a începe, având în vedere un obstacol insurmontabil pe termen foarte lung care s-a arătat în ultima perioadă.

Un obstacol semnalat chiar de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), care a arătat că așa-zisa energie curată necesită acum investiții masive de integrare. Astfel, potrivit agenției, în timp ce tehnologiile de energie regenerabilă au ajuns competitive cu costurile combustibililor fosili, infrastructura fundamentală necesară pentru implementarea lor este în urmă. Capacitatea insuficientă a rețelei pentru a integra cote tot mai mari de energie regenerabilă cu centrele de cerere amenință să submineze progresul și să înăbușe potențial investițiile viitoare, susține agenția.

”Lipsa capacității rețelei are implicații semnificative și pentru obiectivele internaționale privind clima și energia. Iar sarcina de a o corecta este descurajantă. La nivel global, peste 80 de milioane de kilometri de infrastructură de rețea vor trebui adăugate sau renovate la nivel mondial până în 2040, dacă țările doresc să își îndeplinească angajamentele naționale în materie de climă la timp și în totalitate. Acesta este echivalentul dublării lungimii rețelelor existente la nivel mondial”, se precizează într-un material apărut pe site-ul Agenţiei Internaţională a Energiei (IEA).

Bătaie pentru conectarea la rețea

Investițiile în rețelele electrice reprezintă o provocare cu care se confruntă economiile avansate, emergente și în curs de dezvoltare, iar pe piețele mature, cerințele pentru rețelele de electricitate existente sunt în creștere din cauza vehiculelor electrice, sistemelor de încălzire și răcire, alimentate anterior cu combustibili fosili, care au cote de piață mai mari și necesită acces la sistemele deja extinse, semnalează IEA. Conform acesteia, pe piețe precum SUA și Europa, printre altele, cel puțin 1.500 de gigawați de proiecte eoliene și solare fotovoltaice în stadii avansate sunt întârziate și în prezent așteaptă la cozile de conectare la rețea, de cinci ori mai mult decât cantitatea de energie solară fotovoltaică și eoliană nouă care a intrat în funcțiune în 2022. Mai mult, în economiile în curs de dezvoltare, în special în țările cele mai sărace, întreruperile cauzate de rețelele aflate în dificultate sau învechite reprezintă o preocupare constantă, pentru că afectează sistemele critice precum spitalele, producția de alimente și operațiunile comerciale.

Cu toate acestea, în statele avansate și în curs de dezvoltare, unde upgrade-urile și extinderea rețelelor ar putea declanșa cele mai mari profituri financiare, de mediu și sociale, investițiile în rețele au scăzut. Și asta în condițiile în care îndeplinirea angajamentelor naționale privind clima ar însemna creșterea de trei ori a investițiilor în rețea în următorii 15 ani față de nivelurile actuale, îndeplinirea scenariului cu emisii nete zero ar necesita o creștere de cinci ori.

Se intră în declin

Agenţia Internaţională a Energiei avertizează că infrastructura insuficientă sau lipsa capacității rețelei au implicații pentru investițiile în surse regenerabile în general.

De exemplu, fără rețele electrice fiabile și flexibile, riscul reducerii energiei din surse regenerabile – eliminarea efectivă a energiei sau oprirea completă a instalațiilor pentru perioade de timp – este mare și, potențial, descurajează investițiile dezvoltatorilor. ”Este necesară o intensificare majoră a investițiilor în energie curată în general, cu o prioritate esențială pentru satisfacerea deficitului de rețele și a altor investiții de integrare. Dar din cele 770 de miliarde de dolari canalizate în fiecare an în energie curată pentru statele dezvoltate și în curs de dezvoltare, doar o cincime este în prezent direcționată către construirea, extinderea și rețelele electrice de durată. Acest lucru se datorează în mare parte investițiilor potențiale care nu se potrivesc așteptărilor de risc-randament ale investitorilor privați, subliniind rolul important al finanțării concesionale în proiectele de infrastructură importante din punct de vedere strategic”, mai precizează IEA.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
11.309 afisari

8 COMENTARII

  1. Gresit!! Nu asta este problema, ce capacitatile regenerabile de productie in care s-au tocat bani fara rost ,degeaba atata putere instalata daca este dependenta de factori naturali!!!!

  2. sa instalam pentru consumul propriu, chiar daca injectam in retea mai rar.
    Adevarul este altul, ne scapa baietii destepti din gheare, nu mai incaseaza comisioanele, aia este!
    Vedeti la apa si gunoi, au monopol, platesti cat vor ei ca cei care ar trebui sa ii verifice, sunt tot ei!

  3. mai este un aspect, s-a dat distributia la straini si astia nu au interesul ca sa inoiasca sau sa extinda retelele!
    Dar tantalaii ce ne-au vandut nu prea stiau carte si nici nu le prea pasa.
    DIP si bombo sa traiasca, ailalti sa o …….!

  4. Pai in Romania in afara de retelele facute pe vremea lui Ceau, au mai facut astia care vand curent acum vreun metru de retea?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger